Publicitate

Investitorii privati continua sa propuna proiecte pentru reconfigurarea urbanistica a Zonei Industriale. Cel mai nou proiect a fost publicat zilele trecute de Primaria Iasi, pentru etapa de consultare publica, si presupune un ansamblu de cladiri pe bld. Chimiei 14, în apropiere de Podul Sfântul Ioan.

 
Firma Recycle International a propus amenajarea unui complex pe un teren cu o suprafata de aproape 6.200 mp. În plansa urbanistica apar cinci corpuri de cladire, cu un regim maxim de 14 etaje (58 metri). Alte doua tronsoane au 7 etaje, unul are 5 etaje, iar cel mai mic (un corp de legatura) un singur etaj.

Ansamblul va avea functiuni mixte: birouri, comert, servicii profesionale, depozitari, activitati productive mici nepoluante si locuinte de serviciu (ultima functiune este admisa cu conditionari). Întregul complex va beneficia de un numar de 435 de locuri de parcare, amenajate atât în subteran, cât si suprateran.

„Directia de dezvoltare a localitatii prevede pentru aceasta zona functiuni de servicii destinate locuitorilor din zona”, se precizeaza în proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ).

Conform bilantului teritorial propus în PUZ, complexul de cladiri va ocupa 3.000 mp, iar pe circa 1.900 mp vor fi amenajate circulatiile (auto si pietonal), în timp ce spatiile verzi sunt propuse pe 1.200 mp.

„În ultimii ani, s-a remarcat o cerere tot mai mare pentru functiuni de servicii si activitati complementare. Întreaga vecinatate a amplasamentului este prielnica pentru dezvoltarea functiunilor de servicii si poate deservi o zona mare de locuit. Zona studiata prezinta potential pentru dezvoltarea si restructurarea cadrului construit si amenajat prin diversificarea activitatilor economice si amenajarea spatiilor verzi”, se mai arata în proiectul de PUZ.

Planul urbanistic va face obiectul unei dezbateri publice pe 5 decembrie. Odata ce va fi emis un raport privind consultarea publica, proiectul va putea ajunge pentru aprobare pe masa consilierilor locali si, ulterior, investitorul poate depune documentatia pentru emiterea autorizatiei de construire.

Citește toată știrea

Nouă blocuri cu până la 14 etaje, în zona industrială. Proiect în dezbatere publică, în perimetrul Metalurgie – Sf. Ioan
Publicitate