O fata în vârsta de 12 ani din orasul bacauan Târgu Ocna a fost salvata de un jandarm aflat în timpul liber, dupa ce a cazut în râul Trotus. Ea a ajuns în apa dupa ce s-a urcat pe o stânca pentru a face selfiuri si s-a dezechilibrat.
Jandarmeria Româna a transmis, sâmbata, printr-un comunicat de presa, ca o fata de 12 ani din orasul Târgu Ocna era cu o prietena si îsi facea selfiuri pe o stânca, iar la un moment dat a scapat telefonul, iar apoi s-a dezechilibrat si a cazut în apa.
“Jandarmul, plutonier Pomut Daniel aflat în apropiere a auzit strigatele disperate de ajutor ale fetelor si a sarit în scurt timp în râu, reusind sa o scoata pe fetita la mal înainte de a a fi luata de curentul apei. Fetita a plecat împreuna cu prietena ei spre casa, pentru a se schimba de hainele ude, speriata mai mult de ideea ca parintii vor afla ce i s-a întâmplat, decât de pericolul din care scapase cu bine”, a transmis Jandarmeria Româna.
Sursa citata recomanda celor care doresc sa imortalizeze momentele frumoase sa evite locurile care prezinta un potential risc de accidentare, iar în situatia în care totusi procedeaza precum fetita respectiva sa se asigure ca si-au luat toate masurile de prevenire necesare.
