Publicitate

O femeie de 37 de ani din judetul Alba a nascut opt copii prin cezariana, primii sapte în Italia si ultimul, o fetita, la spitalul din Alba Iulia, fiind o premiera la nivel national, în conditiile în care în România sunt recomandate cel mult trei astfel de interventii, având în vedere riscurile operatorii si post-operatorii care pot aparea.
 
„Femeia a nascut primii 7 copii în Italia, unde a trait si de unde a revenit acasa, în Razboieni, judetul Alba. Prin efectuarea celei de-a opta operatie de cezariana, la aceeasi pacienta, se atinge un record national. Potrivit datelor statistice publicate, la nivel mondial, numarul maxim de operatii cezariene efectuate la aceeasi pacienta se ridica la 10. În tara noastra sunt recomandate maximum 3 astfel de interventii chirurgicale, având în vedere riscurile operatorii si post-operatorii care pot aparea”, se mentioneaza în comunicatul transmis de catre Biroul de Presa al Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Alba Iulia.

Ultima interventie chirurgicala a fost efectuata cu succes la Spitalul Judetean de Urgenta Alba Iulia, iar mamica, de 37 de ani, este foarte bine, la fel si fetita sa, care a primit nota 10 la nastere si a cântarit 2,8 kilograme. „Ma simt foarte bine!”, a spus pacienta în ziua externarii din spital.

Operatia a fost efectuata de catre o echipa medicala coordonata de catre seful sectiei de obstetrica-ginecologie, Cristian Tibea, transmite Agerpres. Din echipa medicala a facut parte si medicul specialist ATI Harambas Diana.

„Pacienta a fost internata marti, 15 februarie, zi în care a fost operata si a fost externata vineri. Operatia de cezariana a durat aproape o ora, mai mult decât în mod normal, dar a decurs foarte bine, fara complicatii. Si sarcina a avut un parcurs normal, pacienta a nascut la 38 de saptamâni si 5 zile, dupa ce toate au decurs conform planului. Valoarea, beneficiul si bucuria nasterii unui copil depasesc aproape orice risc. Si vindecarea postoperatorie decurge foarte bine. Refacerea depinde mult de pacienta, de capacitatea de a se vindeca, de organism, de constitutie, de dorinta, pozitivism si tonus psihic. Cicatricea, dupa a 8-a taietura, arata foarte bine. În momentul de fata nu mai exista riscuri. Va urma o consultatie la 6-8 saptamâni, iar în functie de ceea ce se va observa la ecografie, pacienta va primi indicatii cu privire la o posibila viitoare sarcina daca se mai doreste. Noi înstiintam pacientele cu privire la riscuri, dar decizia finala este a lor”, a spus medicul primar Cristian Tibea.

Potrivit sursei citate, femeia nu a optat pentru nasteri prin cezariana, ci, la 21 de ani, când a venit pe lume primul ei copil, situatia medicala de atunci a impus acest lucru. Al doilea copil s-a nascut într-un timp relativ scurt fata de primul, fiind necesara din nou cezariana, în contextul în care existau si alti factori medicali.

Spitalul Judetean de Urgenta Alba Iulia transmite multa sanatate parintilor si celor 8 copii ai lor.

 

Sursa: Agerpres

Citește toată știrea

O femeie din Alba a născut opt copii prin cezariană, stabilind un record național
Publicitate