Publicitate

Cum de-au cazut taranistii atât de jos?
În mod simbolic, PNTCD împartaseste un destin asemanator României. Daca România aduce tot mai mult cu un stat esuat, PNTCD a ajuns deja o formatiune politica abandonata în mizerie. Lipsa oamenilor de calitate de la vârf, lipsa curajului, lipsa marilor proiecte, lipsa solidaritatii au generat o multitudine de crize interne ce au sufocat partidul reîntemeiat de Corneliu Coposu. Decesul s-a consemnat cu multi ani în urma, poate chiar în 1995, iar ceea ce descoperim astazi purtând numele PNTCD reprezinta doar un strigoi caraghios care bântuie scena politica. Din pacate, nu si constiintele celor vinovatide dezastru.

Dupa pierderea rusinoasa a alegerilor din anul 2000, taranistii au alunecat rapid în groapa de gunoi a istoriei. Era si firesc: fostii studenti au abandonat lupta, dezamagitii au emigrat, „scârbitii” au zburat în alte partide, îmbuibatii s-au ascuns, unii chiar prin strainatate, iar smecherii din esalonul al doilea au furat arhive, stampile si documente secrete cu scopul de a se proclama sefi la momentul oportun. În epoca Basescu, o parte dintre catastrofalii ministri ai PNTCD vor înfunda puscaria pentru coruptie. Nu spun ca nu ar fi meritat, dar smenurile lor par ridicole în comparatie cu tunurile actuale date de politicienii interlopi, majoritari în PSD, PNL si UDMR. Pe astia, ghiftuita justitie, aflata într-o perpetua siesta, nu-i mai vede.

Alegerea, dupa esecul din 2000, a profesorului Andrei Marga de la Cluj (fost ministru „independent” al Educatiei) în fruntea partidului a fost privita cu destula circumspectie. Ardeleanul fusese un ministru pe cât de slab, pe atât de laudaros, despre el circulau o multime de zvonuri privind strânsele relatii cu securitatea, iar antipatia lui fata de studentii nonconformisti era arhicunoscuta. Se pare ca Marga nu cunostea celebrul discurs al remarcabilului istoric moldovean Vasile Pârvan, cel care, în 1919, cu prilejul înfiintarii Universitatii din Cluj (unde Marga va functiona peste decenii ca rector) aratase ca adevaratul profesor este cel care stie sa caute si sa gaseasca oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacara ideii. Asadar, adevaratul profesor este cel care se bucura de aparitia în multimea purtatorilor de ghiozdane a unui „anarhist” al legilor actuale ale gândului, a unui nelinistit, unui cautator de lege noua. Acesta transforma lumea!

Planul de renastere a PNTCD, gândit de Marga si camarila sa, a fost un fiasco. Poate vorbim de un fiasco premeditat. El se baza pe întoarcerea în partid a tuturor care fusesera alungati tocmai de nepriceperea si reaua credinta a fostei conduceri centrale, dar si de contrele liderilor netrebnici din teritoriu. Mesajul de întâmpinare se dorea subtil si mobilizator – un exemplu nereusit de psihologie inversa. Aratati cum trebuie condus PNTCD, transmiteau oamenii lui Marga! A venit vremea sa munciti voi pentru partid. Veti avea mai multe reusite? Noi ne-am straduit, dar vremurile au fost prea grele!

Dupa ce, timp de peste zece ani, vechea gasca facuse totul pentru a distruge partidul, acum efortul de reconstructie se voia aruncat în cârca celor care nu participasera la teribila cacealma din perioada 1996-2000. Evident, nu a raspuns nimeni chemarii lui Marga. Motivul principal? La cârma PNTCD se aflau aceiasi oameni. Unii, la vedere, dar cei mai multi, pititi sub fustele colorate ale sistemului. Îi trada mirosul persistent de muscidae.

Problema PNTCD a fost problema României de dupa 1989. Falsa revolutie din decembrie nu a schimbat de fapt nimic. În fruntea tarii, la fel ca în fruntea partidelor, s-au cocotat aceiasi oameni „de tip nou” – santajabili, lipsiti de caracter, dar plini de idei fixe. Noi, românii, am inventat focul, roata si mersul biped! Nu toti, dar multi dintre ei mai erau si slab pregatiti profesional. Pentru a-si mentine puterea si privilegiile s-au înconjurat de oameni asemenea lor, blocând astfel orice tentative de înnoire a formatiunii. Un partid troglodit, incapabil sa se amelioreze pe sine, nu putea demara reforme fiindca nu voia reforme.

Astazi, când vorbim de strigoiul PNTCD, ne vin în minte Cristian Terhes si Aurelian Pavelescu, un popa greco-catolic închistat si un avocat din stirpea lui Stanica Ratiu, doi indivizi plasati mereu pe teritoriul unor optiuni politice penibile, iar mai recent si în centrul unor scandaluri imobiliare murdare. Mai stie cineva ca Pavelescu a facut parte din echipa „salvatoare” a lui Vasile Lupu, fiind recunoscut, la un moment dat, ca un demn lider al taranistilor? Iar asta dezvaluie aproape totul despre penetistii de ieri si cei de azi.

Dupa cum scriam la început, descopar o similitudine simbolica între destinul statului român si cel al PNTCD. Ceea ce constituie o veste foarte trista pentru majoritatea românilor. Sfârsit!

Citește toată știrea

Ochiul care nu mai vede (IV)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate