Publicitate

Si viata lui Erich Bergel poate fi considerata odisee, pentru ca înaltarile spre culmile pasiunii, realizarile muzicale cu totul exceptionale în tara si în lume, caderile în bolgiile suferintelor inimaginabile, nemeritate, ascunse în închisorile si lagarele politice din perioada intransigentei ideologice comuniste, neîncrederea, dusmania, piedicile unor colegi de meserie, climatul nefavorabil ce i s-a creat, admiratia orchestrelor, a publicului si a cronicarilor, de care a avut parte în tara, succesul fulminant neîntrerupt în aproape toata lumea, luptele, munca pasionata, fanatismul pentru rigoare, intransigenta, generozitatea uneori de neimaginat, sensibilitatea, iubirea pentru tara natala, România – toate au fost episoadele odiseei lui Erich Bergel.
Chiar daca începutul scurtei cariere muzicale stralucitoare de dirijor în România nu s-a datorat, cum ar fi fost firesc, pretuirii pe care o merita, ci întâmplarii (în urma îmbolnavirii subite a dirijorului Fritz Mahler, autoritatile clujene au acceptat în câteva minute trecerea lui Bergel din grupul de trompetisti în fata orchestrei filarmonicii spre a conduce întregul program – fara partituri!), în doar cinci ani, din 1966 pâna în 1971, a creat la Cluj-Napoca, la Bucuresti, la alte filarmonici din tara o serie de evenimente muzicale ce i-au dovedit cultura profunda, efectul aproape hipnotic asupra orchestrelor, curajul de a interpreta partituri dificile, complexe, pe care ceilalti dirijori le-au evitat. În afara versiunilor personale, mult apreciate, ale simfoniilor de Mozart, Beethoven sau Brahms, Erich Bergel a fost primul muzician din România care a prezentat împreuna cu orchestrele Radioteleviziunii si Filarmonicii din Bucuresti în 1970-1971 integrala celor noua simfonii de Anton Bruckner. Plecarea sa din tara în minutele imediat urmatoare unui final de concert (urma sa fie arestat), secventa potrivita unui film de aventuri, etapele uimitor de multe ale afirmarii rapide pe toate continentele, ritmul trepidant al activitatilor muzicale (s-a dedicat dirijatului, pedagogiei si muzicologiei conform binomului pasiune-rigoare) pot fi urmarite la lectura dialogului epistolar dintre Erich Bergel si Gheorghe Musat. Plurivalenta domeniilor muzicale în care a atins excelenta, rapiditatea crearii evenimentelor exceptionale în România, în lume îl fixeaza pe Erich Bergel categoriei unice unde si-au mai câstigat loc Constantin Silvestri si Richard Oschanitzky.

Din comunicarea epistolara ies la iveala informatii despre cota artistica si comerciala a lui Erich Bergel, pentru care invitatiile de a dirija orchestre prestigioase, de a fi director artistic al unor filarmonici, de a preda se derulau în Marea Britanie, Germania, Suedia, Danemarca, Olanda, Canada, Franta, Venezuela, Finlanda, Mexic, Noua Zeelanda, America de Nord. Scrisoarea expediata la 4 ianuarie 1979 din Houston contine si informatia ca de la 1 martie al acelui an urma sa-si înceapa activitatea la Academia de muzica din Berlin cu încadrarea „AH6” (care este cea mai înalta posibila de profesor universitar), ceea ce înseamna 8.500 de marci lunar, încadrarea pe viata. Voi munci la Berlin 5 luni pe an, iar la fiecare al saselea semestru sunt liber pentru a scrie carti, pentru a studia . Am clasa de orchestra, ceea ce înseamna de doua ori pe saptamâna repetitii cu orchestra studentilor, câte 4 ore si bineînteles concertele: în semestrul de iarna trei, iar în cel de vara doua. Ce zici, baiete? E o functie si o încadrare de vis. Cancelarul Academiei mi-a spus ca el înca în viata lui nu a oferit altuia o asemenea încadrare. (pag. 219).

La sfârsitul anului 1978, lui Erich Bergel i se oferise postul de director la o filarmonica americana, cu salariul dorit de el, casa si autoturism, dar visul lui era sa lucreze la una din orchestrele aflate în top 10 al celor mai bune ansambluri simfonice din SUA. Visul a devenit imediat realitate: sunt sef la Houston pe trei ani! În fine, am pus mâna pe o orchestra de clasa mondiala si voi sta cu un picior în Europa, cu celalalt în America – exact cum am visat în ultima vreme. (pag. 224). Semnificativ este un afis al concertelor Orchestrei Filarmonicii din Berlin (pag. 150): la 3, 9, 16 si 19 decembrie 1979 au fost programati Lorin Maazel, Herbert von Karajan, Erich Bergel, Claudio Abbado!

Joi 12 noiembrie 1981 a fost ziua Erich Bergel în Austria: la 10:30 Radio Viena 1 a transmis înregistrarea concertului sustinut în ianuarie cu orchestra institutiei, iar seara a difuzat direct programul cu Wiener Symphoniker cea de-a saptea colaborare a mea cu aceasta orchestra de absoluta clasa mondiala, unde pe vremuri Karajan a fost sef. (pag. 236)

Dintr-un sir prestigios de succese mai mentionez: doua într-un singur an, 1984, ca dirijor principal la Orchestra flamanda a Radioteleviziunii din Bruxelles si director artistic-dirijor al Orchestrei BBC/Wales (pag. 243-248), iar din 1986 ca dirijor al Orchestrei din Tampere si al Orchestrei de camera din Finlanda (pag. 253). Tot în 1986 a înregistrat pe disc Arta Fugii de Johann Sebastian Bach în orchestratia sa, mult apreciata cu ani în urma de Herbert von Karajan, si el autorul unei orchestratii a acestei capodopere (pag. 251), lucrare monumentala pe care Erich Bergel a dirijat-o peste doi ani în concerte sustinute la New York, Ottawa, Tokyo, Berlin, Wellington, Bayreuth, Viena (pag. 257).

Asemenea înaintasului sau Constantin Silvestri, Erich Bergel a contribuit imens la întretinerea si cresterea interesului, a admiratiei lumii pentru muzica lui George Enescu. În 1971 a dirijat în Germania, la Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Simfonia I, pâna în 1989 interpretând Suita I, cele Sapte cântece pe versuri de Clément Marot, pe care le-a orchestrat pentru tenor si ansamblu simfonic (solist Ion Piso) – concerte, înregistrari pentru radiodifuziuni la Köln, Stuttgart, Lausanne, München, Paris, Toronto, Cape Town, Bayreuth, Chicago, Minneapolis, Saint Louis, Helsinki etc. Numai doua exemple aici despre reactia în urma audierii muzicii enesciene în Canada si Noua Zeelanda: Succesul cel mai mare Bergel l-a obtinut cu Suita I de G. Enescu. Interpretarea sa a fost o minunatie de precizie si de variatie dinamica. (The Globe, Toronto, 4 martie 1981, pag. 193); Am dirijat Enescu la Dunedin cu un succes enorm! Orchestra, înnebunita de frumusetea muzicii, managerul si publicul entuziast, iar primul trompetist mi-a cerut sa-i trimit o banda cu aceasta piesa, atât de mult i-a placut ascultând-o din sala. (scrisoare din Auckland, 9 0ctombrie 1989, pag. 261).  

Sectiunea din volum dedicata lui Erich Bergel este o schita monografica – Gheorghe Musat adaugând prezentarii vietii muzicianului, reproducerii scrisorilor – liste cu înregistrari (cele mai multe, peste hotarele României), cu cele mai importante concerte sustinute la Cluj-Napoca, Iasi si Bucuresti (la Iasi în 2 decembrie 1967), o selectie din cronicile publicate în România si peste hotare, cuvântul evocator al academicianului Cornel Taranu, o serie de fotografii ale muzicianului-personaj, imagini din orasele lumii unde a dirijat.

Poate ca volumul Fratii Bergel – doua valori europene, va constitui motiv de promovare a creatiei lor literare si muzicale, pe masura valorii unanim recunoscute.

 

1 Gheorghe Musat, Fratii Bergel – doua valori europene. Erich Bergel – Hans Bergel. Editura Ecou Transilvan, 2022

 

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor

Citește toată știrea

Odiseea fraţilor Bergel (II)1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate