Publicitate

Una dintre cele mai emblematice figuri din timpul asaltului asupra Congresului american de la 6 ianuarie 2021, usor de recunoscut dupa tatuajele sale si o pereche de coarne de bivol pe care le purta pe cap, se gândeste acum sa depuna juramântul de învestitura în institutia pe care a atacat-o: Jacob Chansley si-a anuntat intentia de a candida pentru Congres, potrivit unor documente oficiale, relateaza AFP.
Jacob Chansley, membru QAnon, râvneste la un loc pentru a reprezenta Arizona în Congres. Tânarul în vârsta de 30 de ani, devenit celebru în întreaga lume datorita tinutei sale din ziua care a zguduit democratia americana, candideaza pentru a reprezenta Arizona în Congres din partea Partidului Libertarienilor, potrivit unui document oficial al statului datat joi, 9 noiembrie.

Înarmat cu o sulita si fara camasa, acest autoproclamat „saman” si adept al teoriilor conspirationiste din nebuloasa miscare QAnon, a participat la asaltul asupra Congresului în 6 ianuarie 2021 alaturi de mai multi sustinatori ai lui Donald Trump pentru a-i împiedica pe alesi sa valideze victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidentiale. El a intrat în sala Senatului, s-a asezat pe scaunul rezervat vicepresedintelui Mike Pence si a lasat un bilet pe care scria: „Este doar o chestiune de timp, dreptatea se apropie”.

Barbatul originar din Phoenix, Arizona, a fost arestat la câteva zile dupa evenimente si a pledat vinovat, în septembrie 2021, pentru obstructionarea unei proceduri oficiale. El a avut de ispasit o pedeapsa cu închisoarea pâna în martie 2023.

În total, 1.100 de persoane au fost inculpate pentru diferite capete de acuzare în urma implicarii lor în atacul mortal de la Capitoliu, potrivit cifrelor Departamentului de Justitie.

Fostul presedinte Donald Trump, în prezent candidat la alegerile prezidentiale din 2024, nu si-a recunoscut niciodata înfrângerea în alegerile din 2020, denuntând fara dovezi fraude electorale masive, care au fost negate chiar de propria sa administratie. Trump însusi a fost pus sub acuzare pentru fapte din timpul alegerilor prezidentiale din 2020, dar a pledat nevinovat.

 

Citește toată știrea

Omul cu coarne de la asaltul asupra Capitoliului vrea să fie ales în Congres
Publicitate