Mama elevei Denissa Lăbunț, premiată cu aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată organizată la Bandung, Indonezia, cere Ministerului Educației Naționale să returneze banii pentru transport către Primăria Focșani. Eleva Colegiului Național Unirea a participat la competiția organizată în
Pufești. Aproape 300 de mii de lei pentru dotarea cu mobilier a școlilor
Autoritățile din Pufești au la dispoziție aproape 300 de mii de lei pentru dotarea școlilor din comună, fonduri obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Mai precis, este vorba despre suma de 292.157,52 lei – fără TVA,
GALERIE FOTO: Părintele Arhiepiscop Ciprian a participat la hirotonia noului episcop de Almopia, Grecia
Într-un moment istoric pentru Biserica locală, ierarhi, clerici, reprezentanți ai sfintelor mănăstiri și credincioși au oferit „într-o singură inimă” o mărturie de cinste, extrem de importantă și unică, de respect și dragoste Sfântului Calinic, Episcopul Edessei, dar și Arhipăstorului
Mica Publicitate de azi, 17 octombrie 2024
Vânzări 1 cameră VÂND garsonieră pe str. Mitropolit Varlaam, etaj 1, zonă liniştită.Tel. 0764/168781. Vânzări 2 camere VÂND apartament renovat, 2 camere, centrală, str. Războieni, Focşani.Tel. 0761/439225. VÂND apartament 2 camere, zona Gării, renovat, centrală proprie. Preţ 53.000 euro.Tel. 0769/639445.
Tânără cu afecțiuni psihice – exploatată sexual, inclusiv în Vrancea; percheziții în Brăila
Poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila, au efectuat, miercuri, trei percheziţii domiciliare în municipiul reşedinţă, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, acces ilegal
Anunț demarare proiect – Distribuție Energie Electrică Romania S.A
Articolul Anunț demarare proiect – Distribuție Energie Electrică Romania S.A apare prima dată în Monitorul de Vrancea. Citește toată știrea
Expert judiciar amendat de instanță „din pricina pasivităţii manifestate”
200 de lei a fost amenda pe care o judecătorie din județ i-a aplicat-o unui expert judiciar, considerându-se că acesta nu a respectat atribuțiile pe care le avea, în condițiile în care nu se prezentase la un termen la
Avicola Focșani, prezentă la un târg organizat de Ministerul Agriculturii
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va organiza, în premieră, în perioada 18-20 octombrie, în curtea instituţiei, un târg dedicat promovării şi încurajării consumului de carne de pasăre, provenită din fermele româneşti. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului
Eveniment cultural în Focșani – Târgul de Carte, ediția a XVIII-a, 2024
COMUNICAT DE PRESĂ: Dragi prieteni ai bibliotecii, Consiliul Județean Vrancea, prin Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, organizează cea de-a XVIII-a ediție a Târgului de Carte, care se va desfășura în perioada 23 – 27 octombrie 2024, de miercuri –
Grevă de avertisment la Agenţia Naţională de Presă AGERPRES
Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind şi Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind au organizat, marţi, o grevă de avertisment de două ore la Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, „pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra situaţiei grave în care se află
GALERIE FOTO: Noii primari și consilieri locali au jurat să facă tot ce le stă în putere pentru binele cetățenilor
Primarii și membrii consiliilor locale din mai multe localități au fost învestiți în funcție ieri și au depus jurământul în calitate de aleși locali. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a participat ieri la astfel de ceremonii în
După apariţia unor misterioase bile negre, două plaje populare din Sydney (Australia) au fost închise
Două plaje populare din estul oraşului australian Sydney au fost închise pe termen nedefinit după apariţia unor „bile negre misterioase”, au precizat autorităţile locale, potrivit DPA. Plaja Coogee, populară în rândul excursioniştilor, a fost curăţată marţi după ce salvamarii
Retro Parada Toamnei 2024, sâmbătă, la Focșani
Retro Parada Toamnei 2024, expoziţia care încheie calendarul evenimentelor organizate în acest an, va avea loc duminică, între orele 10,00 – 13,30, la rotonda din Parcul Lumea Copiilor din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, la eveniment vor
O fată de 16 ani a reușit să adune mii de euro, susținând că e măicuță și are „har” pentru dezlegarea farmecelor
O tânără, care acum are aproximativ 18 ani și trei copii, a fost condamnată pentru înșelăciune, după ce s-ar fi dat drept măicuță cu „har” pentru a dezlega farmace și a rezolva anumite probleme. În acest fel, pe când avea
Guvernul din Hong Kong vrea să elimine locuinţele minuscule
Şeful Executivului din Hong Kong, John Lee, a arătat miercuri că ar dori să dispară apartamentele cu o suprafaţă mai mică de opt metri pătraţi, emblematice pentru criza persistentă de locuinţe din metropola chineză, şi totodată a anunţat eliminarea
Apa este în pericol în Europa, avertizează o agenţie specializată
Având doar 37% din apele sale de suprafaţă într-o stare bună sau foarte bună de sănătate ecologică, Europa trebuie să îşi gestioneze mai bine resursele acvatice pentru a le garanta cetăţenilor săi o apă de bună calitate, a avertizat
VIDEO: Focșaniul, printre cele 13 municipii interconectate prin 58 de trenuri electrice noi
Guvernul va aproba un proiect major de investiţii pentru interconectarea unor mari centre urbane prin transport feroviar, urmând să fie cumpărate 58 de trenuri electrice, a anunţat, miercuri, premierul Marcel Ciolacu. „Aprobăm un proiect major de investiţii ce conectează
Invitație la expoziția „Doina, cununa folclorului românesc”, de la Biblioteca Județeană
COMUNICAT DE PRESĂ: Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii Începând de joi, 17 octombrie 2024, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea vă invită la sediul central al bibliotecii, situat pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, pentru a descoperi expoziția „Doina,
Sfântul Proroc Osea
Sfântul prooroc Osea era fiul lui Veriin de la Valemot, din seminţia Isahar, bărbat temător de Dumnezeu. În acea vreme mulţi din poporul lui Israel, abătându-se de la Dumnezeu şi uitând facerile de bine şi minunile Lui, se închinau idolilor,
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia investește peste 3 milioane de lei în echipamente IT pentru îmbunătățirea serviciilor medicale
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia investește peste 3 milioane de lei în echipamente IT pentru îmbunătățirea serviciilor medicale Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia investește peste 3 milioane de lei în echipamente IT pentru îmbunătățirea serviciilor medicale Spitalul Județean
