A avea o haină sau o pereche de adidași de firmă a devenit adesea o obsesie în rândul copiilor. Mulți consideră că un brand la modă le poate conferi statutul și respectul în grupul de prieteni. Psihologii trag un semnal
Îți pui mâinile-n cap, nu alta! Concursul de șef al Spitalului CFR Iași, contestat prin 5 procese de cea care a pierdut la diferență de 3 sutimi
Situația încurcată a conducerii Spitalului CFR va fi deslușită în instanță. Este greu de spus însă când anume, de către care instanță și care complet, întrucât pe rolul Tribunalului și al Curții de Apel au fost deschise până acum nu
Klaus cel mic sau „Președintele momâie”?
Luna viitoare, președintele actual al României își va încheia cei 10 ani de mandat în fruntea țării. Ce lasă în urmă Klaus Iohannis? Cum i-ați caracteriza mandatele, în două-trei vorbe? Articolul Klaus cel mic sau „Președintele momâie”? apare prima dată
Comarna aduce în mileniul III unul din cele patru sate ale sale
Cu 11,5 milioane de lei, bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, Primăria Comarna vrea să lege unul din cele patru sate ale comunei la rețelele de apă și de canalizare. Articolul Comarna aduce în mileniul III unul din
Contractele PNRR pentru școlile din Iași au fost prelungite. Exista pericolul pierderii finanțării. Lista școlilor
Ministerul Dezvoltării a prelungit contractele de finanțare aferente reabilitării mai multor școli din oraș. Fondurile sunt asigurate prin intermediul PNRR și ar fi putut interveni situații în care finanțarea să fie pusă în pericol. Articolul Contractele PNRR pentru școlile din
Zeci de firme înscrise în licitația pentru construirea unei „școli verzi” la Valea Lupului. Va costa 40 mil. lei
Șase asocieri de firme și-au înscris ofertele în procedura de licitație lansată de Primăria Valea Lupului pentru construirea unei „școli verzi”. În cursa pentru obținerea contractului de proiectare și execuție în valoare estimată de 40,7 milioane de lei se află
FOTBAL Poli se gândește la play-off! Optimism maxim în Copou înaintea meciului de mâine de la Cluj, contra CFR
Politehnica Iași a plecat joi, la prânz, după ce în cursul dimineții a efectuat un antrenament, spre Cluj-Napoca, oraș în care va juca sâmbătă, cu echipa locală CFR, în etapa a XII-a a Ligii I de fotbal. Înaintea deplasării spre
Kilogramul de 900 grame de la Profi: amendă de 50.000 lei aplicată de Protecția Consumatorului Iași
Prețurile mai mari la casă decât la raft și kilogramul de 900 de grame au dus la o amendă de 50.000 de lei aplicată SC Profi Rom Food SRL. Firma care administrează supermarketurile Profi a încercat să obțină anularea ei
Comisia Europeană solicită României să elimine restricţiile legate de stabilirea preţurilor şi exportul de energie electrică şi gaze
Comisia Europeană a decis joi să iniţieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României pentru limitarea libertăţii participanţilor la piaţă de a-şi stabili preţurile angro ale energiei electrice şi gazelor,
Yoshua Bengio: Omenirea se va confrunta cu un viitor ”catastrofal” dacă nu reglementează strict AI-ul
Dacă inteligenţa artificială şi companiile care o dezvoltă nu vor fi strict reglementate şi controlate, omenirea se va confrunta cu un viitor „catastrofal”, avertizează Yoshua Bengio, unul dintre pionierii sistemelor AI, într-un interviu oferit Live Science. Yoshua Bengio este unul
Câmpineanca. 35 de străzi vor fi asfaltate în cadrul unui proiect finanțat de CNI
Primarul comunei Câmpineanca, Tudorel Ivan, a anunțat că un nou proiect de investiții ce vizează asfaltarea unor străzi din localitate a fost aprobat spre finanțare de către Compania Națională de Investiții (CNI). Este vorba de proiectul „Modernizare infrastructură rutieră
Săptămâna Spațiului Cosmic la Colegiul Național ,,Alexandru Ioan Cuza” Focșani – Space Technology and the Sustainable Future
Începând de astăzi, 4 octombrie și până pe 10 octombrie, Colegiul Național ,,Alexandru Ioan Cuza” din Focșanisărbătorește Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic (World Space Week), tradiție pe care colegiul o are deja de câțiva ani datorită profesorului coordonator Emilia
FOTO: Adjud. ,,Porţi Deschise” la Biblioteca Municipală
Comunicat de presă: În perioada 19-30 septembrie 2024, Biblioteca Municipală ,,Elena Lahovary” a derulat cea de-a opta ediţie a proiectului ,,Porţi Deschise”. Pe parcursul proiectului au participat elevii cls. a IX-a A; B; C; D; E; F, G însoţiţi
Școala Bordești a marcat Săptămâna Europeană a Sportului
Elevii de la Școala Gimnazială „Învățător Gheorghe Asănache” Bordești au derulat o serie de întreceri sportive sub egida Săptămânii Europene a Sportului (SES). Pe terenul sintetic de la unitatea școlară au avut loc meciuri de fotbal între elevii claselor
Fetiţă de 2 ani muşcată de câini în propria curte
O fetiţă de doi ani a fost transportată la spitalul din Satu Mare după ce a fost muşcată de câini în propria curte, poliţia deschizând dosar penal pentru depistarea proprietarilor patrupedelor, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). „La
Invitație la Turneul Internațional de Judo „Memorialul Aurel Cîmpeanu” – sâmbătă și duminică, la Focșani
Comunicat de presă În weekendul 05-06.10.2024, Sala Sporturilor ”Alin Moldoveanu” din Focșani vă găzdui unul dintre cele mai așteptate turnee internaționale de judo care se vor desfășura în acest an în România. Ajuns la cea de-a XXI-a ediție,
Mica Publicitate de azi, 4 octombrie 2024
Vânzări 2 camere VÂND apartament 2 camere, str. Târnăvitu Scarlat, şi garaj cu teren aferent, str. Fulger, Focşani.Tel. 0745/809299. VÂND apartament renovat, 2 camere, centrală, str. Războieni, Focşani.Tel. 0761/439225. VÂND apartament 2 camere, zona Gării, renovat, centrală proprie. Preţ 53.000
Japonia: Abolirea pedepsei capitale este nepotrivită, apreciază noul ministru al Justiţiei
Noul ministru japonez al Justiţiei, Hideki Makihara, a declarat joi că abolirea pedepsei capitale în Japonia ar fi „nepotrivită”, la o săptămână după achitarea unui bărbat care a petrecut 46 de ani în închisoare, transmite AFP. Japonia şi Statele
Tenis: Cosac (FRT) – Performanţele juniorilor români sunt cu mult în faţa infrastructurii şi a investiţiilor în copii
Preşedinte Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia succeselor înregistrate la Campionatele Europene Under-18 şi Under-16, că performanţele juniorilor români sunt cu mult în faţa infrastructurii din ţară şi a
153 de locuri de muncă în județ și 102 în Comunitatea Economică Europeană; în Vrancea se caută inclusiv un consilier instituții publice
Lista locurilor de muncă declarate vacante în această perioadă și date publicității de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea cuprinde 153 de oferte în județ și 102 în Comunitatea Economică Europeană (CEE). Angajatorii vrânceni caută persoane ca:
