În județul Iași, în acest an școlar, sunt 97 de cadre didactice care au solicitat menținerea în activitate deși au depășit vârsta de pensionare. În plus, începând cu anul școlar 2024-2025, profesorii pot rămâne la catedră, în calitate de titulari,
Proiect imobiliar nou în zona Pod Metalurgiei: blocuri cu 10 și 15 etaje. Consultarea publică: mâine
Un nou proiect imobiliar este propus în zona industrială, pe Calea Chișinăului. Investiția va face obiectul unei dezbateri publice mâine la Primărie: două tronsoane de bloc, cu 10 și, respectiv, 15 etaje, în apropiere de Podul Metalurgiei. Articolul Proiect imobiliar
Mamă acuzată că și-a împins copiii în cascada Niagara
America este șocată de un incident cumplit care a adus Cascada Niagara în centrul unei povești de coșmar. Chianti Means, o femeie de 34 de ani, este suspectată că și-a împins propriii copii – un băiat de nouă ani și
Om și Neom
Spațiul virtual nu a apărut din neant, așa, la un pocnet din degete, ca un număr de magie. El a stat zăvorât mult timp înlăuntrul materiei, ieșind la lumină tocmai cu scopul de-a ne demonstra că materia e alcătuită din
Poli a ajuns șefă în Moldova, după un nou meci chinuit. Am fost conduși încă din start, și am avut om în plus trei sferturi de meci
Politehnica Iași – Oțelul Galați 2-1 (0-1), în etapa a XV-a a Ligii I de fotbal Articolul Poli a ajuns șefă în Moldova, după un nou meci chinuit. Am fost conduși încă din start, și am avut om în plus
Maratonul Intercontinental din Istanbul: Victorie pentru Etiopia și Bahrain la ediția a 46-a
Istanbulul a fost din nou gazda unui spectacol sportiv unic: cel de-al 46-lea Maraton Intercontinental, singurul maraton din lume care traversează două continente, de la Asia la Europa. Cu mii de participanți și un peisaj impresionant, competiția din acest an
„Alien” revine în forță: Ridley Scott se întoarce să regizeze un nou film din franciza legendară!
Fanii universului terifiant creat de „Alien” au un nou motiv de bucurie: legendarul regizor Ridley Scott se pregătește să revină în scaunul de regizor pentru a da viață unei noi producții din seria cult! The Hollywood Reporter a dezvăluit că
Trump ar putea câștiga alegerile din cauza unei veverițe
Candidatul democrat Kamala Harris se confruntă cu un scandal care ar putea să o coste mulți voturi, după ce populara veveriță de pe Instagram, Peanut, și ratonul Fred, au fost confiscate și eutanasiate de autoritățile din New York. Această situație
Nelu Nicușor Bucur crede în dezvoltarea agriculturii și a economiei locale
Nelu Nicușor Bucur este profesionistul care cu siguranță își poate folosi experiența pentru a ajuta dezvoltarea agriculturii în Vrancea, dar și a economiei locale. De aceea a fost desemnat candidat al PSD Vrancea pentru Camera Deputaților. Numit director al Agenției
Medicul Cătălin Graur răspunde în această seară întrebărilor dumneavoastră
Medicul stomatolog Cătălin Graur, candidat al PSD Vrancea pentru Senatul României la alegerile din data de 1 Decembrie, răspunde în această seară întrebărilor alegătorilor. Cătălin Graur va fi prezent, începând cu ora 17, în cadrul emisiunii live: VRANCEA
Calea sigură pentru Vrancea! Trei motive să votezi PSD la alegerile parlamentare
Dacă te uiți în jur, poți să spui sincer că nu s-a schimbat nimic?Dacă te uiți înapoi, poți să spui sincer că era mai bine? Dacă te gândești la viitor, știi cum ai vrea să fie? Avem, toți, 35 de
Bogdan Emilian Matișan își propune sprijinirea companiilor pentru accesarea de fonduri europene
Alegerea lui Bogdan Emilian Matișan drept candidat pentru Camera Deputaților pe listele PSD Vrancea nu este deloc întâmplătoare, dat fiind parcursul său profesional, experiența sa politică și administrativă. „Am dedicat peste două decenii din viața mea dezvoltării profesionale în domeniul
Mica Publicitate de azi, 4 noiembrie 2024
Vânzări 1 cameră VÂND garsonieră, 27 mp, cu îmbunătăţiri, etaj 1, zona Gerald, debranşată de la Enet. Preţ 37.000 euro.Tel. 0764/168781. Vânzări 2 camere VÂND apartament renovat, 2 camere, centrală, str. Războieni, Focşani.Tel. 0761/439225. APARTAMENT de vânzare, Bulevardul Unirii, etaj
Primarul Daniel Nicolaș: Străzile din Odobești, asfaltate în proporție de 93 la sută
Primarul Daniel Nicolaș a anunțat că străzile din orașul Odobești au fost asfaltate în proporție de 93 la sută. Nicolaș a arătat că și în prezent sunt în derulare mai multe lucrări de reabilitare și asfaltare a străzilor, dar
Avion american pentru creşterea precipitaţiilor în România; ce spune șeful de la Antigrindină Vrancea
Compania românească Intervenţii Active în Atmosferă (IAA) este singura care poate să facă ceva contra fenomenelor de bad weather, care poate să combată deşertificarea şi inundaţiile, a declarat, vineri, directorul general, Emil Sârbu. IAA a achiziţionat prima aeronavă echipată
VIDEO și FOTO: Ar putea fi demolată clădirea Consiliului Județean Vrancea? Ce spune Nicușor Halici
Imobilul în care a funcționat până în urmă cu câteva săptămâni Consiliul Județean Vrancea ar putea fi demolat deoarece soluțiile propuse pentru consolidare și reabilitare sunt extrem de costisitoare, iar spațiul este inadecvat și insuficient pentru desfășurarea activităților în
Focșani. Caravana „Fără bariere-TOT adevărul despre droguri”, pe 6 noiembrie la Ateneu
COMUNICAT DE PRESĂ Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse continuă campania „Fără Bariere – Spune NU drogurilor” Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță continuarea campaniei naționale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”, un proiect menit să
Ionel Antimirescu, social democratul care va lupta pentru dezvoltarea turismului în Vrancea
Ionel Antimirescu a decis să candideze pe listele PSD Vrancea pentru Senatul României şi putem spune că va fi omul potrivit la locul potrivit. Este absolvent și doctorand al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie-Geografie, profesor şi
Claudia Ostafi va lupta pentru sprijinirea fermierilor locali
Claudia Ostafi este de profesie economist, fiind o alegere potrivită pentru a candida din partea PSD Vrancea pe listele pentru Senatul României. Absolventă a Universității Româno-Americane, specializarea Gestiunea Afacerilor, are un masterat în Economie și este administrator financiar la Liceul
Focșănean condamnat pentru viol, depistat de poliţişti ca muncitor sezonier într-o fermă din Timiș
Un bărbat din Focşani, care avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani, pentru viol, dar se sustrăgea condamnării, a fost depistat de poliţişti într-o fermă zootehnică din localitatea Liebling, arată, vineri, o informare de presă a
