Papa Francisc se va întâlni separat, saptamâna viitoare, cu rudele ostaticilor detinuti de militantii Hamas si cu o delegatie de palestinieni care au rude în Gaza, a anuntat vineri Vaticanul, potrivit Reuters.
„Prin aceste întâlniri, care au un caracter exclusiv umanitar, Papa Francisc doreste sa îsi arate apropierea spirituala fata de suferintele ambelor parti”, a declarat purtatorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, într-un comunicat. Întâlnirile vor avea loc miercuri la Vatican.
„Fiecare om, fie ca este crestin, evreu sau musulman, de orice popor sau religie, fiecare om este sacru, este pretios în ochii lui Dumnezeu si are dreptul de a trai în pace”, se arata în comunicat, care citeaza din discursul pe care papa l-a tinut duminica.
O sursa a declarat ca 12 rude ale ostaticilor israelieni se vor întâlni cu papa miercuri dimineata devreme, înainte de audienta generala saptamânala. Conform unei surse care a vorbit despre întâlnirea cu palestinienii, Papa a spus ca a dorit sa organizeze aceste întâlniri ca un „gest umanitar pentru a asculta doleantele ambelor parti”.