Publicitate

Un medic nascut în Bucuresti si care ar fi putut ramâne în Capitala, unde a si lucrat ca stagiar la Spitalul Floreasca, dupa terminarea facultatii, pe care a absolvit-o cu 10, este, de 30 de ani, medicul „motilor” dintr-o comuna din Muntii Apuseni, cu sate si catune rasfirate pe zeci de kilometri.
„Chiar daca as fi putut avea o cariera diferita în medicina, mie îmi face placere ceea ce fac acum. Nu regret sub nicio forma. Oricând as lua-o de la capat”, a spus, pentru AGERPRES, Christian Ciubotarescu, întrebat daca are momente în care regreta decizia de a opta pentru o cariera în mediul rural, într-o zona montana, departe de orasul în care s-a nascut. Pasionat înca din liceu de speologie, Christian Ciubotarescu si-a dorit sa profeseze într-o zona carstica.

„Sunt bucurestean, parintii mei la fel”

„Sunt bucurestean, parintii mei la fel, acolo am facut facultatea. Însa eu am fost pasionat din liceu de speologie, adica de explorarea si descoperirea pesterilor, dupa cum spunea Emil Racovita, ‘m-am îndragostit de studiul lucrurilor care se gasesc sub pamânt’. Am lucrat în Bucuresti, la Spitalul de Urgenta, actualul Spital Floreasca. (…) Ca principiu, pe vremea respectiva se spunea ca posturile de medici sunt ‘undeva pe unde trece trenul’ si ‘unde nici nu trece, nici nu se aude'”, a mentionat medicul.

Urmarind „Viata medicala”, revista unde se publicau, atunci, locurile unde erau cabinete medicale disponibile, Christian Ciubotarescu a descoperit ca erau trei în zone carstice, si anume în Mehedinti, Bihor si Alba. „Mi-am ales Gârda de Sus, zona cu platoul cu Ghetarul de la Scarisoara. Se întâmpla în 1993”, a precizat acesta.

Medicul îsi aminteste cum iarna mergea cu sania trasa de cai pentru a putea ajunge la pacienti si foarte mult pe jos, într-o comuna care „de la cap la cap ar fi cam 40 de kilometri”, cu sate împrastiate pe toata suprafata muntelui. „Gârda de Sus are 17 sate, fiecare sat având mai multe catune. De mers era foarte dificil, mergeai foarte mult pe jos. Nu aveai cum sa ajungi nici macar în apropierea zonelor respective iarna, când nu se deszapezea nimic, era complet închis. Se circula partial cu sania trasa de cai. Nici asta nu era o aventura foarte placuta, fiindca oricâte paturi ti-ai pune peste genunchi si te-ai acoperi, daca stai asa trei-patru ore, mai bine mergi pe jos trei-patru ore, ca îngheti. De prin noiembrie pâna aproape de mai, în aprilie înca mai era zapada”, îsi aduce aminte doctorul motilor din Gârda de Sus.

Rapida de Oradea

Nici în ceea ce priveste transportul spre oras nu era simplu, la vremea aceea. „Era o linie de autobuz mai importanta, se numea ‘rapida’, care lega Oradea si Alba Iulia. Asa-i spuneau localnicii, ‘rapida de Oradea’, în sensul ca nu oprea neaparat peste tot, în toate localitatile, dar cine îi facea semn oprea. Infrastructura rutiera s-a dezvoltat, mi-am cumparat masina între timp. Sunt mai multe optiuni de transport fata de cum era atunci când am venit, când doar câteva persoane îsi permiteau sa aiba masina. Era dificil atunci”, mentioneaza medicul.

Nici sa vorbeasca la telefon cu parintii si prietenii nu a fost usor multa vreme. „Era telefon cu manivela. Era un telefon fix, cu manivela, în momentul în care învârteam de manivela respectiva suna la o centrala aici, în Gârda. Centrala de aici facea legatura cu centrala din Câmpeni, aceasta cu cea din Alba Iulia si abia apoi, de la Alba Iulia se putea vorbi direct la Bucuresti. În perioada respectiva era un fel de telefonul fara fir, prin centraliste”, îsi aduce aminte, amuzat, barbatul. Christian Ciubotarescu spune ca, la început, localnicii l-au privit ca pe „ceva foarte ciudat”, pentru ca mergea în locuri pe care oamenii le evitau în general, adica pesterile.

„Pesterile nu sunt doar niste goluri subterane, în interior se gasesc insecte, diverse alte tipuri de vietati. E foarte interesant cum s-au format aceste pesteri, foarte interesante formatiunile care se pot gasi în diferite pesteri. Asta m-a atras, de fapt. Se mergea cu lampa de carbid în perioada aceea, în conditii mult mai grele decât acum, ma refer ca iluminat. În perioada respectiva, eram o ciudatenie, ca sa zic asa. Faptul ca mergeam pe teren, la persoane greu transportabile, la batrâni, a fost pozitiv”, a adaugat medicul.

A dat „nas în nas” cu un urs

Într-o noapte, când se întorcea spre casa, Ciubotarescu a dat „nas în nas” cu un urs. Se afla într-o zona nelocuita, când a vazut ca îi trece prin fata ceva ce a avut impresia ca e o oaie ratacita. „Nu s-a uitat spre mine. Eu eram cu lampa de carbid. M-a lovit un miros foarte puternic de hoit. De fapt, era ursul, care a trecut la 4-5 metri de mine. Nu a fost ceva care sa ma sperie. În perioada aceea, înspre comuna Pietroasa (judetul Bihor – n.r.), exista un observator de ursi, unde veneau ca sa vada câte exemplare sunt. Acest observator era la mai putin de 20 de kilometri de linie de mers prin padure de zona noastra. Acei ursi se obisnuiau si cu mirosul de om, si cu carnea (li se dadea ca hrana carne de animal – n.r.). Însa odata cu intrarea în Uniunea Europeana, nu au mai avut voie sa-i hraneasca cu carne, ci numai cu vegetale, si încet, încet, s-au dezobisnuit sa mai atace gospodariile. Mai sunt lupi în zona, ei fura câini din cotet. M-am întâlnit si cu un lup, dar doar de la distanta. Impresia mea e ca ei nu sunt atrasi, nu ne vad pe noi ca o prada. Mai degraba fug de noi, când nu e vorba de o haita”, a povestit doctorul. Pasionat de speologie, medicul a fondat în 1994 Asociatia Speologica Sfinx. Alaturi de speologi de la un club din Alesd, judetul Bihor, a publicat în 1995 Buletinul speologic Gârda si a avut articole în diverse publicatii specializate.

„Sper ca anul viitor, când se împlinesc 30 de ani de la înfiintarea Asociatiei Speologice Sfinx Gârda, care a fost prima asociatie cu sediul în mediul rural, sa public poate ceva mai amplu. (…). Încerc sa abordez partea apropiata turistilor. (…) Ma voi axa pe lucruri de importanta turistica, cum ar fi Cetatile Ponorului, Coiba Mare, accesibile turistilor”, a spus acesta. Christian Ciubotarescu a punctat ca nu este fascinat doar de zona de pesteri, ci si de cultura locala, de arhitectura locala, de cum sunt formate în zona familiile si grupurile de oameni.

De-a lungul timpului a încercat sa promoveze zona din punct de vedere al conservarii pesterilor, dar si turistic. „Sa încercam sa o facem cunoscuta, sa vina turistii, sa înteleaga importanta zonei noastre”, arata el. Prin intermediul Asociatiei Izvoarele Ariesului, Christian Ciubotarescu a contribuit la realizarea unor noi trasee turistice, a unor puncte de atractie culturale, cum este dezvoltarea satului Patrahaitesti, unde exista doua muzee, unde se pot vedea produse ca ciubarase, produse artizanale care se produc în zona si se poate afla direct de la localnici cum se cânta din tulnic sau cum arata hainele traditionale.

„E fascinanta aceasta zona”

Încet, încet, a început sa se dezvolte si partea de cazare turisti, fiind construite multe pensiuni, iar în momentul de fata, zona e într-o continua dezvoltare din acest punct de vedere, afirma medicul. „E fascinanta aceasta zona, am ramas profund impresionat, am fost sa fotografiez wild life, adica animalele salbatice din zona. (…). Sunt foarte pasionat si de vegetatia din zona. Este una unica si extraordinara”, a subliniat Ciubotarescu, care, fiind pasionat si de filmat si de fotografiat, încearca sa surprinda astfel cât mai mult din natura. El spune ca este foarte interesant si cum traiesc motii, cum în timpul verii merg „cu catel, cu purcel” în zona montana mai ridicata, pentru a lasa sa creasca iarba pe lânga casa, unde se întorc doar atunci când trebuie sa coseasca. „Târgul de pe Gaina era semnalul ca oamenii sa revina din munte si atunci începea vremea coasei. Dupa aceea, reveneau iar în munte, Calineasa e una dintre poienile unde merg oamenii din zona, unde stateau pâna toamna târziu. Ritmul asta rural e fascinant”, a adaugat Ciubotarescu.

Acesta a atras atentia asupra riscului depopularii zonei. A dat ca exemplu ceea ce s-a întâmplat într-o comuna vecina, Vidra, în satul Poieni. „Avea curent electric, camin cultural, scoala, magazin. În intervalul asta de 30 de ani, am vazut cum pur si simplu acel sat a disparut. Scoala, o constructie mare, din caramida, care avea mai multe clase, e în ruina. Eu sper ca prin turism oamenii sa-si gaseasca o alternativa la viata rurala si sa poata sa-si pastreze traditiile si modul de viata. Asta sper sa se întâmple”, a transmis el.

Ce spune despre mutarea înapoi la Bucuresti

Ciubotarescu a accentuat ca important pentru Muntii Apuseni este natura antropizata, adica natura cu oameni, oamenii în natura. „Asta e specificul Muntilor Apuseni. Nu natura în sine. Trebuie conservati oamenii în natura, cu activitatile lor si cu traiul lor. Nu trebuie conservata natura ca atare. În momentul în care conservi natura ca atare, ce se va întâmpla în timp: padurea va invada zonele unde nu se mai coseste si nu mai pasuneaza animale. Or, ce e interesant pentru Muntii Apuseni e comunitatea umana care traieste în zona”, a sustinut acesta. În ceea ce priveste orasul în care s-a nascut, unde locuiesc fratele si sora sa, medicul spune ca nu mai merge foarte des la Bucuresti, dupa ce parintii sai au decedat, „poate de doua ori pe an”.

„Mi se pare interesant (Bucuresti – n.r.), dar nu mi-ar face placere sa traiesc într-un oras. Nu vorbim doar de Bucuresti. Acum, odata cu internetul si televiziunile prin satelit, posibilitatea de informare este foarte mare. Oricine ar putea sa creasca în zona rurala si sa nu duca lipsa de informatie. Singurul lucru care lipseste este interactiunea directa. Nu poti sa ai experienta unei piese de teatru vazute în sala unui teatru cu ceva filmat. În schimb, partea de cultura, de natura din zona este cea care m-a determinat sa ramân aici”, a conchis medicul de familie din Gârda de Sus.

SURSA: Agerpres

Citește toată știrea

Povestea medicului de nota 10 care din pasiune pentru speologie a dat Bucureştiul pentru o comună din munţii Apuseni
Publicitate