Ieri, 20 decembrie, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a avut loc Gala Elevului Iesean, un eveniment special dedicat recunoasterii si aprecierii eforturilor depuse de elevii nostri în transformarea mediului educational într-unul centrat pe nevoile tuturor tinerilor.
Prin aceasta initiativa, Consiliul Judetean al Elevilor Iasi si-a propus sa evidentieze si sa sarbatoreasca realizarile notabile ale tuturor consiliilor din mandatul precedent, anul scolar 2022-2023, ce au contribuit semnificativ la îmbunatatirea calitatii vietii scolare si la aducerea unei valori adaugate în comunitatea lor.
„Gala Elevului iesean este un eveniment organizat de Consiliul Elevilor de la Iasi, un organism care reprezinta vocea a peste 124 de mii de elevi din întreg judetul, iar acest moment de final de an, în care sigur ca da, suntem mai reflexivi, cuantificam rezultate, facem compilatii…e predilect pentru recunoasterea si aprecierea celor care au trudit la acest proiect. Reprezentantii Consiliului Elevilor si-au propus sa aduca un gând de gratitudine partenerilor cu care au lucrat, fie ca ne referim la elevi, la profesori, la directori, la parteneri institutionali, parinti”, a declarat Luciana Antoci, inspector scolar general al ISJ Iasi.
Momente de apreciere si surprize la Gala Elevului Iesean
Gala Elevului Iesean nu a reprezentat doar un moment de apreciere si recunostinta, ci si un moment cu surprize. În cadrul sau, au avut loc momente artistice deosebite, care au adus o nota de culoare si emotie precum dansuri captivante si piese de teatru pline de creativitate, interpretari muzicale inspirate si multe altele.
„Vom interpreta un repertoriu vast, atât piese specifice Craciunului, cât si ariile clasice pe care le studiem constant”, a declarat Denisa Cazaciuc, eleva la Colegiul National de Arte „Octav Bancila” Iasi.
Categoriile pentru nominalizari au fost: Consiliul Scolar al Elevilor (CSE-ul) al Anului (ghidând cu maestrie misiunea de reprezentare, modelând valorile scolare si promovând principiile Consiliului Elevilor cu integritate remarcabila); CSE-ul cu Impact Media Remarcabil (expertul expunerii în misiunea de reprezentare); Pilonul Implicarii (CSE-ul care conduce misiunea de reprezentare în comunitatea scolara); Proiectul Inovator al Elevilor pentru Elevi (o activitate de Exceptie cu Impact Profund în Comunitatea Scolara), dar si Arhitectul Comunitatii Scolare (premiu acordat fostului inspector scolar general, prof. dr. Camelia Gavrila). Nu în ultimul rând, au fost premiati si Contribuitorii devotati ai Viitorului (parintele Anului, Ancora în Sprijinul Drumului Educational).
Directorul Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, premiat de elevi
Prof. Laura Cârstea, director al Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, a primit un premiu onorific din partea elevilor ieseni.
„Sunteti nominalizata pentru ceea ce ati reusit sa aduceti valoros în activitatea elevilor, pentru ca i-ati încurajat, i-ati ascultat activ, si ati reusit sa construiti în acest an portretul unui director model”, a adaugat Luciana Antoci.
La rândul ei, la auzul acestor cuvinte, Laura Cârstea a transmis emotionata un mesaj pentru elevii care au votat-o.
„Ma onoreaza enorm, dar ma si responsabilizeaza, pentru ca noi stim cu totii ca elevii sunt si cei mai obiectivi si cei mai corecti în evaluarea noastra. Le multumesc ca s-au gândit sa ma nominalizeze, sustinerea elevilor ar trebui sa fie unitara, sa depunem acelasi efort în dezvoltarea lor”, a mentionat aceasta.
