Publicitate

Printul George si Printesa Charlotte se vor alatura celor peste 2.000 de persoane invitate la funeraliile Reginei Elizabeth II la Westminster Abbey. Luni dimineata, perioada în care oamenii au putut sa vada sicriul Reginei expus la Westminster Hall s-a încheiat, iar ultima persoana care a trecut pe la catafalc a afirmat ca se simte ”privilegiata”, relateaza BBC. Ceremonia este programata sa înceapa la ora 11.00 (13.00, ora României).
George, în vârsta de 9 ani, si sora sa, care are sapte ani, vor lua parte la procesiune împreuna cu Familia Regala, mergând în urma sicriului atunci când va fi dus în biserica. Înainte de slujba, un clopot va bate la fiecare minut, pentru 96 de minute, marcând durata vietii Reginei.

Lideri mondiali si demnitari se vor aduna la biserica din secolul al XIII-lea pentru slujba la ora 11.00 BST (13.00, ora României), Regele si Regina consoarta vor conduce procesiunea, în urma sicriului Reginei. Printul si Printesa de Wales vor merge înaintea lui George si a lui Charlotte, care o numea pe Regina ”Gan Gan”, urmati de unchiul si matusa lor, Ducele si Ducesa de Sussex, si alti membri ai Familiei Regale.

Fratela mai mic al lui George si Charlotte, Louis, care are patru ani, nu ar urma sa participe. Slujba ar urma sa includa muzica bisericeasca traditionala si lecturi din Bibile, cu o predica tinuta de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.

Luni dimineata, perioada în care oamenii au putut trece pe la catafalcul Reginei s-a încheiat. Ultima persoana aflata la rând pentru a vedea sicriul Reginei Elizabeth II înainte de funeralii a spus ca ”înseamna mult” sa îsi prezinte omagiul.

Sarah Rogers, care a venit din Woodbridge, Suffolk, cu mama sa, Christine, a afirmat ca Regina a fost ”o constanta în viata mea”.

Ultima persoana care a trecut pe la catafalcul Reginei a spus ca a fost ”un adevarat privilegiu”. Chrissy Heerey, membru al Fortelor Aeriene, din Melton Mowbray, a afirmat ca ”a fost unul dintre punctele culminante ale vietii mele”.

Sute de mii de persoane au trecut pe la sicriul reginei, procesiune care s-a finalizat în jurul orei 6.30 BST (8.30, ora României). Ulterior, sicriul va fi dus la Westminster Abbey pentru înmormântare. Usile abatiei vor fi deschise pentru invitati la ora 8.00 (10.00, ora României).

 

 

Citește toată știrea

Prinţul George şi Prinţesa Charlotte vor participa la înmormântarea Reginei Elizabeth II
Publicitate