PROIECT Masinile noi vor putea merge cu maximum 130 km/ora. În ce tara se poate întâmpla asta? Exista un proiect de lege care ar impune o astfel de limita de viteza, într-un stat din lume. Exista un proiect de lege care ar impune o astfel de limita de viteza, într-un stat din lume, care este cel mai avut din Statele Unite.
Anul trecut, 4.000 de persoane au murit în accidente de circulatie, în statul american California. Acest lucru a fost suficient, pentru a-i inspira pe legiuitorii din cel mai mare stat american, ca numar de populatie, sa actioneze.
Camera Reprezentantilor va dezbate un proiect de lege al senatorului democrat Scott Wiener, care prevede limitarea vitezei tuturor masinilor noi, vândute în acest stat, la 130 km/h.
Aceasta este cu 16 km/h mai mare decât limita de viteza în vigoare, în prezent, în California. Propunerea prevede ca toate masinile noi aflate în circulatie trebuie sa fie dotate din fabrica, cu un limitator de viteza, pâna în anul 2027, si doar masinile de politie vor fi exceptate de la asta, conform 24chasa.
Soferii vor putea sa elimine temporar restrictia, în anumite conditii, dar nu se precizeaza anume când. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a respins prin veto o propunere similara, în anul 2019. Si totusi, nu California, ci Texasul este statul cu cele mai multe accidente de masina din SUA, cu 4.068 de accidente de masina mortale.
Vezi mai multe detalii pe newsweek.ro