Publicitate

O afirmatie reala? Da, din anumite puncte de vedere.Din ce în ce mai multi parinti, în ultima vreme, vin la cabinet tocmai din acest motiv. Întrebarea cel mai frecvent întâlnita este legata de calitatea cursurilor de parenting pe care le achizitioneaza de pe internet. 
”Pur si simplu simt ca nu m-au ajutat aproape deloc. Am cheltuit foarte multi bani si lucrurile nu se schimba cum m-as fi asteptat. Unde gresesc?”

 

”Mi-am dat seama ce parinte incapabil sunt, în urma a ceea ce am citit si mi-am propus sa aplic. Efectiv simt ca nu merge.”

 

”Cu copilul meu nu functioneaza absolut nicio tehnica descrisa în cursurile de parenting pe care le-am cumparat. Uneori ma gândesc care dintre noi e defect: eu sau cel mic?”

 

”Am fost foarte încântata sa stiu ca am putut strânge acea suma de bani pentru cursuri, gândindu-ma ca relatia cu fiica mea va deveni mai armonioasa. Când am citit tot ce e acolo, mi-am dat seama ca nimic nu faceam cum trebuie. Sunt vinovata si stiu ca i-am stricat toata copilaria, nu mai are rost sa încerc nimic. Lucrati dumneavoastra cu traumele ei, va rog! De aceea sunt aici.”

 

În momentul în care un parinte ma contacteaza pentru a-si programa copilul la o sedinta, sugerez ca la prima întâlnire sa fie prezenti doar parintii. În urma a ceea ce acestia îmi semnaleaza, voi oferi câteva recomandari pe care parintii sa le aplice timp de o saptamâna. Daca nu apar deloc îmbunatatiri, atunci va fi consiliat si copilul separate, fiind vorba despre traume greu de depasit. Unii parinti nu accepta aceasta abordare, întrucât se asteapta ca doar cel mic sa fie vinovat pentru tot, îl eticheteaza si vor ca eu sa le confirm spusele si sa îl ”repar”, nicidecum sa formam o echipa, astfel încât copilul sa nu se simta judecat.

 

Parintii ajung la cabinet de cele mai multe ori dupa ce au încercat sa puna în practica diverse strategii propuse în cursuri de parenting carora nu le contest veridicitatea, însa doresc sa vin cu câteva precizari care sigur ar ajuta mai mult în întelegerea lipsei schimbarii:

 

– În momentul în care parintele investeste financiar si emotional în îmbunatatirea relatiilor cu copilul, apar si standardele ridicate în legatura cu schimbarea si mentinerea ei: nerabdarea, lipsa constantei si perseverentei, prezenta exceptiilor, precum si nerespectarea ritmului copilului duc la esec. Parintele îsi doreste ca schimbarea sa se produca dintr-odata, neîntelegând ca si copilul are nevoie de adaptare cu noul stil de educatie. Atunci când adultul constata ca lucrurile nu sunt chiar asa simple, simte dezamagire, îsi doreste sa abandoneze si începe sa mai faca si exceptii de la ceea ce abia implementeaza pentru ca, spune el, ”nu mai poate, e prea mult.” În momentul în care comportamentul dezirabil al copilului s-a instalat, parintele are senzatia ca niciodata cel mic nu se va mai reîntoarce la ceea ce facea înainte, aspect ce nu poate fi real, mai ales ca micutii sunt în permanenta evolutie. 

– În momentul în care parintele începe sa se familiarizeze cu tehnicile pe care le gaseste în cursuri si vede cât sunt de diferite fata de propriul stil, se simte vinovat. O vinovatie accentuata dusa la extrem poate genera debutul depresiei, retragere si neimplicare în relatia cu cel mic, tocmai din cauza ca totul este ”prea greu.” Nevoia de a corecta si îmbunatati relatia se transforma în detasare si fuga.

– Tehnicile regasite în cadrul acesto cursuri de parenting sunt generale, copiii având nevoie de un plan terapeutic personalizat. Doi copii cu aceleasi tulburari comportamentale au nevoie de abordari extrem de diferite. E important si sa cunoastem istoricul copilului, daca exista anumite traume suferite în familie sau în afara acesteia, precum si pasiunile acestuia – terapia se schimba fundamental atunci când avem un tablou complet.

Psiholog Monica Dobrea

Citește toată știrea

Psihologul de weekend: PARENTING-UL NU TE FACE UN PĂRINTE MAI BUN, CI UN PĂRINTE VINOVAT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate