Exacerbând instinctele nationaliste, instigând la mefienta sau chiar la ura fata de Occident, rostogolind clisee antiamericane vechi de decenii, acesti propagandisti îsi dau toata silinta ca sa ne vada înghititi de Rusia putinista. E un argument în plus ca ceea ce se întâmpla în Ucraina ne priveste, în chip vital, pe toti.
Scriu aceste rânduri sub presiunea dramaticelor evenimente în curs de desfasurare, dar subiectul pe care vreau sa-l abordez nu e câtusi de putin nou: e vorba de modul în care Rusia izbuteste sa aiba sustinatori, adesea acolo unde nu te-ai astepta, si inclusiv în împrejurari în care vinovatia Kremlinului este flagranta. Avem a face, în fond, cu o mai veche si foarte bogata traditie: Uniunea Sovietica avea admiratori nenumarati, multi dintre ei de-a dreptul fanatici si care ramâneau ferm pe pozitii în ciuda proceselor trucate, în ciuda Gulagului, în ciuda dezvaluirii – chiar si partiale – a unor crime abominabile. Unii dintre acesti admiratori au fost gratificati cu eticheta de „idioti utili”, categorie care nu numai ca nu a disparut, dar prolifereaza nestingherita. Astfel de idioti, dar care erau în acelasi timp niste ticalosi sinistri, au negat cumplita foamete (Holodomor) din Ucraina, din 1932-1933, provocata de puterea sovietica si care a facut între 2,6 si 5 milioane de morti – probabil ca ultima cifra este mai aproape de adevar. Despre teribila tragedie nu se prea vorbeste astazi, oricum Rusia lui Putin refuza sa accepte realitatea istorica si invoca, previzibil, intrigi si minciuni occidentale.
De ce aceasta bunavointa aratata lui Putin si Rusiei în general? La multa lume din vestul Europei, si într-o masura din ce în ce mai mare si la noi, cauza trebuie cautata în antiamericanismul ce frizeaza nu o data irationalul. De aici, tentatia de a pune Statele Unite si Rusia pe acelasi plan: amândoua vor sa domine lumea, amândoua au ambitii imperialiste, amândoua încalca suveranitatea altor tari. Vorbesti despre Ucraina si filorusul îti da imediat replica: dar Vietnamul? dar Irakul? Ba uneori se merge si mai mult în trecut si se invoca razboiul din Coreea. E lesne de observat aici ca, în Coreea si în Vietman, agresori au fost comunistii din Nord si ca în Irak îsi facea mendrele un dictator odios. Fapt e ca nicio actiune trecuta, fie ea si reprobabila, a americanilor, nu justifica atacul mârsav asupra Ucrainei. Cinismul Rusiei merge atât de departe încât ea pretinde ca a fost tinta unei agresiuni ucrainene si ca tot ce vedem pe ecrane sunt trucaje facute pentru televiziunile occidentale. În fine, Statele Unite, cu toate pacatele si punctele lor slabe, sunt o democratie adevarata, pe când Rusia e o dictatura ce reduce la tacere orice voce independenta, o dictatura în care un opozant e împuscat în plina strada, la câteva sute de metri de Kremlin, iar cei care reusesc sa plece din tara sunt urmariti peste tot si otraviti cu substante radioactive.
De la un anumit nivel în sus, rusofilia (si admiratia pentru Putin) se explica prin generoase „înlesniri” financiare. Cazul cel mai notoriu este cel al fostului cancelar Gerhard Schröder, ajuns presedinte al consiliului de administratie al Gazprom. Si daca am dat un exemplu de la stânga esichierului politic, sa amintim, pentru simetrie, un exemplu de la dreapta, în speta fostul premier François Fillon. Am vazut, acum câtiva ani, o înregistrare a unei întâlniri Fillon-Putin, în care francezul nu mai continua sa i se adreseze omului de la Kremlin cu „cher Vladimir”; si tot asa, „cher Vladimir” în sus, „mon cher Vladimir” în jos. Si iata ca „monserul” nu l-a uitat: Fillon e astazi membru în consiliile de administratie a mai multor societati petroliere si petrochimice, detinute de oligarhi fideli lui Putin si de fosti kaghebisti.
La fel de utile sunt racolarile unor parlamentari. Thierry Mariani, fost deputat gaullist, a fost ales în 2019 în Parlamentul European pe listele partidului lui Marine Le Pen. Într-o declaratie facuta cu doua zile în urma, Mariani afirma ca în nici un caz Rusia nu va invada Ucraina, ca în toata situatia actuala vina apartine Ucrainei si ca Putin se simte amenintat de extinderea NATO. Dupa cum se poate usor observa, eurodeputatul francez recita constiincios tezele rusesti oficiale.
Este ceea ce face si la noi propaganda filorusa, foarte activa în ultima vreme. Exacerbând instinctele nationaliste, instigând la mefienta sau chiar la ura fata de Occident, rostogolind clisee antiamericane vechi de decenii, acesti propagandisti îsi dau toata silinta ca sa ne vada înghititi de Rusia putinista. E un argument în plus ca ceea ce se întâmpla în Ucraina ne priveste, în chip vital, pe toti.
Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor