Publicitate

Nu este exclus ca timpul si uzul sa valideze si sa impuna aceste formule denominative noi, dar, deocamdata, cel putin pentru persoanele cu o educatie umanista solida, impresia de improvizatie si oportunism persista.
Sa notam, în treacat, ca toate cele patru mari institute de medicina si farmacie din tara si‑au pastrat din vechea denumire numele patronului, dar au adoptat „titulatura” de universitate: Universitatea de Medicina si Farmacie «Grigore T. Popa» (Iasi), Universitatea de Medicina si Farmacie «Carol Davila» (Bucuresti), Universitatea de Medicina si Farmacie «Iuliu Hatieganu» (Cluj) si Universitatea de Medicina si Farmacie «Victor Babes» (Timisoara). Decizia pentru universitate a fost luata, probabil, pe baza rationamentului ca termenul vechi, institut, ar sugera o treapta inferioara nu doar fata de universitate, ci chiar si în comparatie cu cel de facultate, mai ales ca numarul facultatilor a sporit: doar la Iasi, de exemplu, au aparut medicina dentara (de ce nu mai este bun termenul vechi de stomatologie?) si bioingineria medicala. Dupa cum aratam mai pe larg în primul episod al prezentei serii, la începuturile lor în vremea Scolasticii europene, universitatile au fost denumite cu termenul generic de universitas magistrorum et discipulorum ‘comunitatea sau asociatia profesorilor si studentilor’. Alaturi de teologie si drept, medicina era una dintre facultati. Potrivit deci acestei semnificatii primare si traditionale, larg raspândita înca în culturile occidentale, întrucât universitatea cuprinde toate facultatile la un loc, îmbinari de cuvinte precum universitatea de teologie, universitatea de drept sau universitatea de medicina sunt receptate ca inovatii neavenite si de un gust îndoielnic. Termenul universitate nu poate fi întrebuintat decât cu determinari care indica originea, numele fondatorului sau al unei personalitati simbolice etc. Toate componentele sale nu pot fi decât facultati!

În ciuda prestigiului dobândit în ultimele circa doua secole în culturile majore ale lumii, la noi si vocabula politehnica, insitutia care produce tagma atât de respectata a inginerilor, pare sa se fi învechit si sa-si fi pierdut stralucirea! Asa încât vechiul Institut Politehnic „Gh. Asachi“ din Iasi a devenit Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi“, iar la Bucuresti „înnoirea“ a mers doar pâna la jumatate, Institutul Politehnic devenind Universitatea Politehnica.

Un caz mai special de schimbare de nume neinspirata îl reprezinta vechile scoli normale din România. De aceasta expresie, constiinta publica româneasca leaga de peste o suta de ani institutiile în care sunt pregatiti învatatorii si educatoarele. Comparând vechile denumiri cu cele recente, constatam, la câteva dintre cele mai vechi si de prestigiu scoli normale din România, o evidenta pierdere de „substanta simbolica“: Scoala Normala «Vasile Lupu» devine Colegiul Pedagogic «Vasile Lupu» din Iasi, Scoala Normala «Carol I», a doua ca vechime din Principate dupa cea de la Iasi, devine Colegiul National Pedagogic «Carol I» din Câmpulung Muscel. Constienti ca nu pot renunta fara remuscari la veritabila emblema nationala preparandia, evocata frecvent de marii scriitori transilvaneni, si nici la numele celui care a fondat‑o în urma cu peste 200 de ani, colegii de la Arad au recurs la o solutie maximala, propunând formula greoaie Colegiul National «Preparandia Dimitrie Tichindeal» din Arad. Un caz absolut ciudat constatam la Botosani, unde, potrivit site-ului oficial, Scoala Normala «Nicolae Iorga» a fost redenumita Liceul Pedagogic «Nicolae Iorga».

Închei consideratiile mele cu una dintre cele mai ciudate consecinte ale modei re-denumirilor institutiilor de învatamânt: deprecierea în uzul curent din România a nobilului termen liceu, cuvânt cu o istorie interesanta si cu o mare încarcatura cultural‑simbolica. Initial, grecescul Λύκειον (Lýkeion) denumea le Atena o dumbrava sacra situata în apropiere de Acropole, dedicata zeului Apollon. Acolo îsi desfasura Aristotel lectiile sale de filozofie peripatetica (gr. περιπατεῖν = ‘a se plimba’). Patruns direct din greaca sau prin intermediul lat. lyceum în toate limbile de cultura europene (fr. licée, germ. Lyceum, engl. lyceum, ital. Liceo etc.), termenul este împrumutat si în româneste pe la începutul secolului al XIX‑lea si ajunge sa desemneze fara echivoc scoala de nivel mediu, pe care un adolscent o urmeaza între gimnaziu si universitate. Cuprinsa de un inexplicabil entuziasm, de‑a lungul si de‑a latul tarii, toata lumea nu mai vrea sa mearga la liceu, ci, musai, la colegiu. Este foarte adevarat ca si termenul colegiu (vezi partea I a seriei) are o istorie onorabila. În traditia româneasca însa a fost folosit foarte rar pentru a identifica o scoala de nivel mediu, iar astazi este frecvent întrebuintat pentru denumirea unor asociatii profesionale precum Colegiul Medicilor, Colegiul Farmacistilor, Colegiul Fizioterapeutilor, Colegiul Cardinalilor etc.

Liceele vechi si glorioase au dorit sa se înscrie si ele în masa semi-anonima a colegiilor, încercând tot felul de artificii care sa mai pastreze câte ceva din gloria de odinioara. Câteva exemple. Liceul Internat, fondat în 1895 de Spiru Haret, o veritabila emblema a Iasiului, se numeste acum Colegiul National «Costache Negruzzi», desi inscriptia de pe frontispiciu (vezi fotografia!) a ramas înca la locul ei. Celalalt mare liceu iesean, cunoscut pâna de curând sub numele de Liceul National «Mihail Sadoveanu», a devenit pur si simplu Colegiul National din Iasi. Lipsa oricarui determinant, inclusiv renuntarea la numele lui Mihail Sadoveanu ca patron, este menita, evident, sa indice unicitatea institutiei, subliniind un fel de monopol asupra adjectivului national. În rest, uniformitate si conformism: Colegiul National «Emil Racovita», Colegiul National «Mihai Eminescu» etc.

Semnalez în încheiere o combinatie onomastica frizând comicul. Unul dintre cele mai vechi si reputate licee din Bucuresti, denumit traditional Scoala Centrala de Fete, a purtat în deceniile comuniste numele Liceul «Zoia Kosmodemiankaia», dupa numele unei „eroine a Uniunii Sovietice“. Urmele infamante ale oportunismului lacheilor ocupantului bolsevic trebuiau, desigur, sterse! Dar un semn de deferenta se cuvenea si spre zeul noului oportunism, asa ca numele actual al vestitei scoli este: Colegiul National «Scoala Centrala».

Nu este exclus ca timpul si uzul sa valideze si sa impuna aceste formule denominative noi, dar, deocamdata, cel putin pentru persoanele cu o educatie umanista solida impresia de improvizatie si oportunism persista.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi

Citește toată știrea

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate