Publicitate

Primaria vrea sa organizeze Sarbatorile Iasului în formatul consacrat înainte de pandemie. Astfel, vor reveni evenimente precum Sarbatoarea Vinului sau Parcul de distractii. Aceste manifestari figureaza în programul oficial propus spre dezbatere în sedinta Consiliului Local (CL) de miercuri, 28 septembrie. Bugetul este pe masura: circa 1,3 milioane lei. Principalele evenimente vor avea loc în perioada 11 – 16 octombrie.

 

 
Cei mai multi bani (675.000 lei) sunt rezervati pentru un concert de muzica populara si un spectacol omagial „Încoronarea Regelui 100”, ambele evenimente fiind programate pe 15 octombrie, pe esplanada din fata Palatului Culturii. Alti peste 130.000 lei vor fi cheltuiti în sprijinul evenimentelor religioase, în cea mai mare parte fiind vorba despre asigurarea unei logistici pentru buna desfasurare a manifestarilor. În perioada 11 – 16 octombrie vor avea Târgul de toamna (Hala Centrala, esplanada Costache Negri si bld. stefan cel Mare), Sarbatoarea Vinului (parcarile din jurul Halei Centrale) si Parcul de distractii (Strand). Calendarul evenimentelor este completat cu activitati sportive (competitii), sprijinirea unei manifestari universitare, o lansare filatelica (Centenarul Încoronarii Regelui Ferdinand), lansarea cartii „Cvartetu Voces – Destinul Excelentei”, o conferinta privind securitatea cibernetica si Festivalul Muzii Românesti.

Alte trei evenimente care au loc în luna octombrie si pentru care Primaria va aloca bani fara ca aceste manifestari sa fie incluse în Sarbatorile Iasului sunt Festivalul Focloric International „Trandafir de la Moldova”, FILIT si o conferinta despre NATO si razboiul din Ucraina. „Municipiul Iasi va organiza cea de-a XXXI-a editie a manifestarilor reunite sub genericul Sarbatorile Iasului. Cu acest prilej, celebrarea religioasa a Sfintei Parascheva este completata de o serie de manifestari cu caracter laic (conferinte, evenimente sportive, târguri, spectacole, foc de artificii, evenimente artistice etc.) care dau o nota de sarbatoare întregului oras si care ofera pelerinilor aflati în Iasi, în aceasta perioada, prilejul de a cunoaste mai bine traditiile locale”, se sustine în proiectul de hotarâre care va fi supus aprobarii consilierilor locali.

Citește toată știrea

Sărbătorile Iaşului ies în sfârşit din pandemie. Edilii vor să revină la programul dinainte de 2020. Iată lista evenimentelor!
Publicitate