Publicitate

În luna constientizarii epilepsiei, Teatrul pentru copii si tineret „Luceafarul” din Iasi va prezenta publicului un spectacol unicat în România. Este vorba despre „Stai jos sau cazi”, un spectacol de medicina performativa, dupa romanul lui Bogdan Munteanu. Evenimentul va avea loc joi, 16 noiembrie, în Sala Mica a Teatrului „Luceafarul”, de la ora 18:30.
„Ideea care a fundamentat spectacolul este completarea componentei estetice cu una de deprindere a felului în care reactionam în fata maladiilor, în cazul de fata, epilepsia. Un mix de autobiografic si fictiune, povestea lui Ciprian devine revelatoare pentru mentalitatile oamenilor în privinta unei boli si a formelor ei de manifestare. Nestiind cum sa reactionam adecvat, o criza de epilepsie ne prinde nepregatiti, induce spaima. Perfect explicabil uman, însa ideal este sa fim informati ce sa facem în asemenea contexte de viata”, a precizat teatrologul Oltita Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafarul Iasi, cea care a curatoriat proiectul.

Spectacolul reuneste o echipa tânara de artisti într-o stilistica moderna, atractiva, care potenteaza dramatismul tematic. „Cipri, protagonistul din Stai jos sau cazi, se încapatâneaza sa povesteasca despre vulnerabilitatea lui. Sa fie Cipri, cu tot cu Epi, nu invers, mai ales ca normalitatea, asa cum o stim toti, poate fi pierduta atât de usor. Boala e însotita de un fel de umor – atât Cipri, cât si cei care asista la crizele lui percep realitatea în mod distorsionat. Unii nu stiu nimic despre epilepsie, altii stiu prea multe”, a spus Bogdan Munteanu.

Dramatizarea spectacolului este realizata de prozatorul Bogdan Munteanu si de Daniela Silindean, în timp ce adaptarea si regia sunt semnate de Cristi Avram. Din distributie fac parte actorii George Cocos, Ioana Natalia Corban, Dragos Maftei, Ionela Arvinte, Liliana Mavris Vârlan si Cosmin Rotariu, iar Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popaˮ Iasi este partenerul proiectului.

Spectacolul a avut premiera în deschiderea Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tânar Iasi si a fost selectat în Festivalul National de Teatru Bucuresti, sectiunea Educational. Amintim ca 65 de milioane de oameni din întreaga lume afectati de epilepsie, adica unul din o suta, iar noiembrie este luna constientizarii si întelegerii acestei boli. 

Citește toată știrea

Spectacol unicat în România, la “Luceafărul”. Povestea lui Ciprian, un bolnav de epilepsie
Publicitate