Jucatorul italian de tenis Jannik Sinner, cap de serie numarul 4, a câstigat primul grand slam din cariera, dupa ce s-a impus, duminica, la Australian Open, în fata rusului Daniil Medvedev, favorit 3.
În vârsta de 22 de ani si antrenat de Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, Sinner a fost condus cu 2-0 la seturi, dar a revenit si s-a impus, scor 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3.
Meciul a durat trei ore si 44 de minute.
Sinner, care în semifinale l-a învins pe liderul mondial Novak Djokovici, este primul jucator italian care se impune la un turneu de grand slam, dupa Adrian Panatta, care a câstigat la Roland Garros în 1976.
Medvedev a mai jucat finala la Australian Open în 2021 si 2022. La finala din 2022, el a fost învins de Rafael Nadal tot dupa ce a condus cu 2-0 la seturi.
El are în palmares un titlu de grand slam la US Open, în 2021.
Începând de luni, Medvedev va urca pe locul 2 în clasamentul ATP, detronându-l pe spaniolul Carlos Alcaraz.