Teflonul este prezent în viata noastra casnica (pentru unii dintre noi mult prea prezent!), prin intermediul vaselor si fiarelor de calcat placate cu acest material antiaderent. Deoarece PTFE nu rezista, totusi, la temperaturi prea ridicate, vasele numite în mod curent „din teflon”, nu se utilizeaza la temperaturi mai mari de 260°C, peste aceasta limita fiind preferate tigaile din fonta, care, în anumite circumstante, si mânuite într-un anumit fel, pot avea si alte destinatii, dar numai în cazuri de forta majora!
Adica politetrafluoretilena (PTFE), adica cel mai cunoscut si mai utilizat polimer din toate timpurile. PTFE este un polimer fluorurat termoplastic, inert, având aspectul fildesului, cu excelente calitati antifrictiune, fiind un bun izolator electric, rezistent la temperatura si la agenti chimici. Aceasta rezistenta este determinata de faptul ca atomii de fluor formeaza un învelis protector în jurul scheletului format din atomii de carbon.
Aproape 50 – din productia de PTFE este utilizata pentru izolarea conductorilor utilizati în industria aerospatiala si a computerelor. De asemenea, PTFE se foloseste ca element de etansare sau de îmbinare a conductelor sau la obtinerea unor dispozitive medicale care necesita frecari reduse, precum orteze si proteze. Mai intra în structura filtrelor industriale de aer, a atelor si plombelor dentare, a imprimantelor laser si 3D, iar, datorita biocompatibilitatii sale, PTFE se foloseste si la obtinerea piercingurilor. Bineînteles, teflonul este prezent în viata noastra casnica (pentru unii dintre noi mult prea prezent!), prin intermediul vaselor si fiarelor de calcat placate cu acest material antiaderent. Deoarece PTFE nu rezista, totusi, la temperaturi prea ridicate, vasele numite în mod curent „din teflon”, nu se utilizeaza la temperaturi mai mari de 260°C, peste aceasta limita fiind preferate tigaile din fonta, care, în anumite circumstante, si mânuite într-un anumit fel, pot avea si alte destinatii, dar numai în cazuri de forta majora!
Politetrafluoroetilena a fost descoperita la compania DuPont, în 1938, în mod întâmplator, de catre Roy Joseph Plunkett (1910-1994). Acesta, împreuna cu asistentul sau, Jack Rebok, încerca sa obtina un nou agent frigorific, clorofluorocarbon, atunci când a observat ca gazul de tetrafluoretilena din recipientul sub presiune în care se desfasura experimentul s-a transformat într-un material alb, extrem de alunecos. Jack Rebok, un tip care nu avea decât liceul, a exclamat, contrariat, un foarte academic „Ce naiba se întâmpla, doctore?”, la care Plunkett a spus, initial, ca „Ei bine, va trebui sa o luam de la capat” (aceasta este principala calitate pe care o are un cercetator, puterea de a o lua de la capat, iar, si iar, si iar…). Apoi a vazut ca obtinuse ceva cu totul deosebit, atunci când a constatat ca nu gasise nici o substanta în laborator capabila sa dizolve noul material. Plunkett considera ca descoperirea a fost pentru unii un exemplu de serendipitate, un accident norocos sau o fulgerare de geniu, sau toate astea la un loc. Tot el le spunea adesea studentilor ca aceasta descoperire a fost posibila deoarece mintea mea a fost pregatita prin educatie si instruire pentru a recunoaste noutatea.
Plunkett provenea dintr-o familie de mici fermieri din Ohio. Dupa ce urmeaza Newton High School în Pleasant Hill, Ohio, obtine licenta în chimie la Manchester University, Indiana, în 1932, unde a fost coleg si prieten cu Paul J. Flory, care va fi laureatul Nobel pentru chimie în 1974 pentru cercetarile sale în domeniul polimerilor. Era o universitate mica, având 500 de studenti în total, si numai zece la chimie într-un an. Era perioada cea mai grea a crizei din anii ’30. Plunkett a scris la 125 de universitati pentru a lucra în cercetare. Nu a primit nici un raspuns. Cu putinii bani pe care îi avea, spalând vase de trei ori pe zi pentru mâncare, se înscrie la un program doctoral la Ohio University, unde, din anul al doilea, devine asistent de cercetare. În 1936, dupa ce îsi sustine teza de doctorat în domeniul mecanismelor oxidarii carbohidratilor, este angajat de catre compania DuPont, la Jackson Laboratory, Deepwater, New Jersey. Aici descopera PTFE, brevetele aferente intrând într-un proces de secretizare în timpul razboiului. Oricum, primele experimente au aratat ca obtinerea PTFE era un proces atât de scump, încât putina lume ar fi utilizat noul material. În consecinta, printre primele destinatii ale PTFE se numara ultrasecretul proiect Manhattan, care a condus la obtinerea primelor bombe atomice.
Dupa 1945, Plunkett are preocupari legate de cercetari privind tetraetilul de plumb, fiind apoi implicat în producerea de vopsele, urmând ca, în 1951, sa primeasca recunoasterea stiintifica pentru descoperirea PTFE, obtinând medalia John Scott decernata de orasul Philadelphia. A fost inclus în Plastics Hall of Fame în 1973 si în National Inventors Hall of Fame în 1985, alaturi de alti 602 inventatori americani. S-a pensionat în anul 1975, la 65 de ani si a murit de cancer în 1994, la resedinta sa din Texas. La Science History Institute din Philadelphia, se pastreaza un interviu de 190 de minute cu Plunkett, interviu luat de catre James J. Bohning, Profesor Emeritus la Wilkes University. Acolo aflam despre viata lui Plunkett la ferma parintilor sai din Ohio, despre prietenia cu Flory, despre scolile pe care le-a urmat, despre cum a fost interviul pentru angajarea la DuPont, despre cum a descoperit teflonul si despre numeroasele cercetari în chimie pe care le-a desfasurat în toata viata. Secretul interviului este intervievatorul, el însusi un chimist reputat, cei doi vorbind aceeasi limba, fara a cadea în detalii tehnice de neînteles pentru altii. Un document istoric nepretuit!
Teflonul este cea mai alunecoasa suprafata din natura, exceptându-se, evident, unele caractere umane! Exista o lista impresionanta de importanti politicieni din întreaga lume carora li s-a adaugat si porecla de teflon, pentru abilitatea cu care au scapat din fel de fel de scandaluri sau situatii extrem de delicate!
Teflonul, sub denumirea de politetrafluoretilena, mai poate fi utilizat si în exercitiile de dictie (am experimentat pe copilul meu), alaturi de alti polimeri, precum polimetacrilatul de alchil, policlorura de vinil etc., iar, dupa ce epuizam polimerii, putem trece, de exemplu, la termeni din medicina, precum sternocleidomastoidian!
Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi