Publicitate

Pe scurt, sunt de acord cu descentralizarea, pentru ca ea creeaza pluralitate si competitie între scoli. Evaluarea periodica a institutiilor de învatamânt, de asemenea, este o idee buna, numai daca nu ni s-ar mai cere, la fiecare „vizita” periodica, actul de înfiintare al Universitatii, de exemplu. Glumesc, dar nu de tot.
Ministrul Educatiei a dat un interviu pe DC News în care explica ce ne asteapta în învatamânt: România Educata si PNRR, împreuna, vor pune piatra de hotar. Nimic din ceea ce stiam ca este scoala nu va mai fi la fel.

Toate (!) cele 80.000 de clase din România vor fi dotate cu table inteligente din acelea mari, pe care se scrie cu un fel de pix virtual, iar sutele de mii de elevi de la sate si orase vor putea sa descarce direct în computerele sau tabletele lor lectia. Frumos, dar pun pariu ca exista localitati pitoresti unde mai degraba va veni singularitatea lui Ray Kurzweil decât sa intre în functiune aceste table.

În al doilea rând, ca o consecinta, „vrem sau nu vrem, ne place sau nu ne place, educatia va evolua mult mai mult catre digital”, spune Ministrul. Bine macar ca putem sa nu vrem. Dar aceasta evolutie poate avea mai multe sensuri. Poti, de exemplu, învata sa cauti pe internet informatii, harti, documentare bine facute sau muzee virtuale. Poti sa cauti tot acolo referate, lucrari de licenta, postari istete sau raspunsuri la întrebarile din extemporal. Nu e acelasi lucru, desigur. Si este nevoie de multa grija ca cele doua sa nu se confunde. În plus, digitalizarea ar putea duce, daca este luata prea în serios, la înlocuirea stiloului cu tasta si a rasfoitului cartii cu click-ul mouse-ului. Desi Domnul Cîmpeanu a spus ca nu ar dori asta, poate însa cu adevarat sa împiedice tavalugul? Si, ma gândesc, scrisul de mâna are si el rostul lui în viata omului: macar acela ca, dupa un exercitiu îndelungat, poti mânui mai usor furculita. Digitalizarea, ca scop în sine si nu doar ca mijloc sau scurtatura spre sursele importante ale învatarii, poate conduce societatea în locuri neasteptate la care nu vreau sa ma gândesc.

În al treilea rând, vine standardizarea evaluarii: tot digital, pe platforma, unde dai click protejat de STS si esti evaluat de computerul care numara raspunsurile corecte. Gata cu subiectivismul, gata cu orele multe petrecute deasupra tezelor. Cum spunea un comentator pe un forum, „ca la scoala de soferi”. Iarasi, în principiu este buna ideea, mai ales ca am încredere în Profesorul Dragos Iliescu, care coordoneaza aceasta componenta a reformei. Dar e cu dus-întors. La filosofie, de exemplu, testele grila sunt un dezastru speculativ, o apocalipsa a conceptului. La întrebarea (de la BAC) „Derivarea principiilor morale din analiza faptelor individuale este un demers specific eticii: a. deontologice; b. hedoniste; c. aplicate; d. eudaimoniste” ar trebui sa scriu câteva pagini ca sa dau un raspuns, si acela vag. Daca evaluarea standardizata e completata de un exercitiu creativ, în care elevii trebuie sa stea în fata unei foi de hârtie pe care sa îsi astearna coerent gândurile, ideile si întrebarile, ma prind. Daca însa au de raspuns doar la întrebari precise, alegând cu mouse-ul din mai multe raspunsuri posibile ca la „Vrei sa fii milionar”, cred ca este prea putin. Mai mult, la minutul 8 din interviu, Domnul Ministru spune ca în felul acesta „se consolideaza foarte puternic legatura dintre mediul preuniversitar si cel universitar”. Ba nu! Când un student vine în anul I de pe bancile scolii, încerc sa îi schimb „metoda” de învatare, sa îl determin sa caute altfel raspunsuri, sa citeasca cât mai mult si sa scrie, ca sa poata trece ideile pe care le gaseste în afara prin mecanismele propriei lui întelegeri. Scoala a creat o serie de deprinderi bune si i-a învatat anumite lucruri pe elevi. Universitatea, cea care se îngrijeste de maturizarea lor spirituala si de excelenta vocatiei lor, le va crea alte deprinderi, altfel nu si-ar gasi rostul. Dar, din nou, evaluarea standardizata are si virtuti, mai ales cele legate de „raportul” detaliat si argumentat pe care îl produce. Un fel de „caietul dirigintelui” pe calculator, dar mai elaborat si foarte util.

Despre celelalte schimbari nu mai e loc aici sa vorbim: pe scurt, sunt de acord cu descentralizarea, pentru ca ea creeaza pluralitate si competitie între scoli. Evaluarea periodica a institutiilor de învatamânt, de asemenea, este o idee buna, numai daca nu ni s-ar mai cere, la fiecare „vizita” periodica, actul de înfiintare al Universitatii, de exemplu. Glumesc, dar nu de tot.

Ce vreau sa spun, în concluzie? Ca ideile prezentate de Domnul Ministru sunt „inovatoare”, dar pot deveni periculoase daca vor cadea în mâini nepricepute. Sunt prea multe, prea rapide, orientate toate parca spre scoaterea din discutie a omului (profesorului) care, ce-i drept, poate si gresi, dar care da orelor unicitatea unor mici miracole de care, dupa ani, ni se face dor. În interviu, Domnul Trandafir era un personaj mai degraba negativ, oarecum retrograd. În sufletul meu, domnii si doamnele Trandafir pe care i-am întâlnit fac înmiit mai mult decât toate filmuletele educative de pe Youtube.

Citește toată știrea

Timpuri noi (în şcoală)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate