Seful lor, un recidivist, va trebui însa sa stea în închisoare aproape trei ani
Dosarele privind traficul de droguri au început sa fie înlocuite pe masa judecatorilor de cele referitoare la combaterea produselor etnobotanice. Procurarea lor de catre comercianti este mult mai usoara, pot fi vândute la preturi mai mici, deci sunt mult mai accesibile, iar pedepsele sunt mult mai usoare. Daca pedeapsa pentru traficul de droguri poate ajunge pâna la 25 de ani de închisoare, comercializarea altor tipuri de substante cu efecte psihoactive se pedepseste cu pâna la 3 ani de închisoare, sau chiar cu o simpla amenda.
În aprilie anul trecut, Vasile Dragan, Gabriela Calin si Viorica Balteanu au fost trimisi în judecata de DIICOT pentru „efectuarea de operatiuni fara a detine autorizatie, cu produse stiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”. Capul grupului era Vasile Dragan, zis „Clipar”, care procura fie produsul finit, fie substanta activa. Pe aceasta, o dizolva în acetona, fixând-o pe diverse condimente sau ceaiuri vrac. Anchetatorii au identificat folosirea ca baza pentru cannabinoizii folositi maghiranul, menta sau damiana. Din 25 de grame de substanta psihoactiva importata la un transport, Dragan obtinea între 250 si 500 grame de produs vegetal finit. Acesta era împartit în doze de 0,2 grame, vândute ulterior cu câte 10-20 lei. Anchetatorii au intrat pe fir în septembrie 2020, investigatia derulându-se pâna în martie 2021. În aceasta perioada, investigatori sub acoperire au cumparat în mai multe rânduri droguri de la cei trei, pentru a stabili în detaliu activitatea lor infractionala. Unii dintre martorii audiati în dosar au confirmat însa ca achizitionasera etnobotanice de la cei trei înca din noiembrie 2019. Traficantii îsi vindeau marfa în apropierea propriei locuinte, Dragan stând în spatele Iulius Mall, iar Calin si Balteanu, în apropierea Liceului cu Profil Sportiv din Copou. „Clipar” facea si livrari la domiciliu, pentru cantitati mai mari, având clienti fideli în „cartierul” Dallas. Acesta era de altfel vechi în bransa, având la activ o condamnare la 2 ani si 9 luni de închisoare pentru aceeasi activitate. Executase însa doar doi ani, fiind liberat conditionat. În fata organelor de urmarire penala, cei trei si-au recunoscut fapta, beneficiind astfel de pedepse reduse. Dragan a fost condamnat la 2 ani si 11 luni de închisoare, cu executarea în regim de detentie. Calin si Balteanu au fost condamnate la câte un an de închisoare, dar cu suspendarea executarii pedepsei. Prima va trebui sa efectueze si 80 de zile de munca în folosul comunitatii la unul dintre caminele de batrâni ale municipalitatii, iar cea de-a doua, 60 de zile, la cantina de ajutor social.
