Timp de trei generatii, o familie de ieseni a luptat cu statul pentru o palma de pamânt. Proprietarul de drept a murit cu dreptatea în mâna. Ajunsa la senectute, fiica sa a reusit în cele din urma sa obtina punerea în posesie. Procesele verbale de punere în posesie aveau sa fie semnate însa de fiica sa. Dupa trei decenii, au fost stabilite si despagubiri morale pentru anii de umblet între birouri, comisii si instante de judecata.
Tatal Eugeniei B. a fost expropriat în timpul regimului comunist în baza Decretului 115/1959 „pentru lichidarea ramasitelor oricaror forme de exploatare a omului de catre om în agricultura, în scopul ridicarii continue a nivelului de trai material si cultural al taranimii muncitoare si al dezvoltarii constructiei socialiste”.
Printr-unul dintre ultimele din lunga serie de acte care i-au lasat pe taranii români fara pamânt dupa 1945, statul comunist confisca practic ultimele ramasite de pamânt înca necooperativizat: terenurile ramase nelucrate întrucât proprietarii lor se aflau în puscarii sau în lagare de munca fortata, terenurile pe care taranii încercasera sa le ascunda neînscriindu-le în registrul agricol, ca si cele despre care se aprecia ca ar depasi puterea de munca a proprietarului.
„Elemente capitaliste chiaburesti, bogatanii satelor”
În limbajul de lemn al epocii, actiunea era justificata prin nevoia de eliminare a exploatarii omului de catre om. „Avînd mai mult pamînt de cât pot munci ei si familia lor, elementele capitaliste chiaburesti, bogatanii satelor, dau taranilor muncitori pamînt în parte sau în arenda, ori folosesc munca straina. Astfel primesc în natura sau în bani, fara sa munceasca, o buna parte din roadele muncii altora. Dupa ce exploateaza pe taranii muncitori, ei exploateaza si pe muncitorii de la orase, carora le vând la pret de specula productia-marfa realizata”.
Printre „chiaburii” si „bogatanii” lasati fara pamânt s-a aflat si tatal Eugeniei B., care avea 6.000 mp de teren în Iasi. În 1991, imediat dupa aparitia primei legi a fondului funciar, care abroga printre altele si decretul 115, acesta a depus o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru palma de pamânt. Ca multe alte cereri similare, si aceasta a ramas nesolutionata de catre comisiile însarcinate cu retrocedarea pamânturilor confiscate de stat. Singura cale disponibila a ramas cea a justitiei. Dupa doua decenii de la depunerea cererii, omul a reusit sa obtina înapoi doar înscrierea în anexele la legea fondului funciar a dreptului sau asupra a 1.000 mp de teren agricol. A primit terenul doar pe hârtie, întrucât obligatia Comisiei Municipale de Fond Funciar de punere efectiva în posesie a ramas neîndeplinita. Un alt proces, demarat de acum de fiica batrânului, s-a încheiat în 2015 cu o noua mica victorie: 500 mp, primiti însa tot numai pe hârtie.
Proces deschis si de fiica
A urmat un nou proces, deschis de aceasta data de Eugenia B., prin care femeia cerea obligarea municipalitatii la plata a 15.000 lei ca daune morale pentru întârziere. Început în 2018, procesul a fost însa pierdut de proprietara doi ani mai târziu. Au urmat noi drumuri zadarnice între institutiile cu atributii în domeniul fondului funciar, ajungându-se în cele din urma la executarea silita si la un nou proces, tot pentru daune, deschis în 2021. De aceasta data, femeia ceruse 10.000 de lei ca despagubiri. „Instanta retine consecintele negative prin stresul acumulat de durata procedurii de executare, caracterul si importanta ridicata a valorilor lezate, respectiv dreptul de a obtine executarea deciziilor Tribunalului durata mare a neîndeplinirii acestei obligatii, precum si vârsta reclamantei, de 70 ani”, au conchis magistratii Judecatoriei în noiembrie 2021. Apararea Primariei, ca pe aceeasi tema, a despagubirilor, se mai desfasurase un proces, pierdut de Eugenia B., a fost respinsa de judecatori.
În apel, reprezentantii comisiei locale de fond funciar au sustinut ca femeia era interesata exclusiv de câstigarea unor bani nemeritati, nu de retrocedarea pamântului. Ei au aratat ca, având executorul judecatoresc în coasta, în sfârsit se miscasera. În 2021, timpul procesului pentru daune, Comisia Judeteana de Fond Funciar emisese doua hotarâri privind validarea dreptului de proprietate asupra celor doua loturi de teren si fusesera întocmite procesele-verbale de punere în posesie. Eugenia B. nu se prezentase însa pentru a le semna. Nici nu avea cum sa o faca. Între timp, îsi donase fiicei sale drepturile asupra mostenirii. Actele aveau sa fie de altfel semnate în 2022, când în sfârsit au fost întocmite si titlurile de proprietate.
Zeci de ani pierduti
Si de aceasta data, apararea municipalitatii a fost respinsa. Magistratii Tribunalului au constatat ca în noiembrie 2021, când se pronuntase Judecatoria, titlurile de proprietate tot nu fusesera înca emise. Chiar daca în cele din urma institutiile statului îsi facusera treaba, acest fapt nu compensa anii pierduti degeaba. „Este evident ca reclamanta intimata a suferit prejudicii morale determinate de fapta ilicita a pârâtei constând în neexecutarea obligatiilor stabilite prin hotarârile judecatoresti ce reprezinta titluri executorii. În mod întemeiat a retinut prima instanta ca prejudiciul moral consta în consecintele negative suferite de reclamanta ca urmare a stresului determinat de nefinalizarea procedurii de executare silita si de incertitudine, precum si importanta ridicata a valorilor lezate, respectiv dreptul de a obtine titlurile de proprietate, dar si vârsta reclamantei de aproximativ 70 ani”, au conchis magistratii Tribunalului.
Acestia au obligat comisia municipala de fond funciar la plata unor daune morale în valoare de 10.000 de lei, ca si a dobânzilor aferente. Procesul este însa departe de a se fi încheiat înca, întrucât comisia a facut recurs. Acesta a intrat pe rolul Curtii de Apel, ce urmeaza sa pronunte sentinta definitiva.