Publicitate

Un tânar din Belcesti si-a batut joc de sansa acordata de judecatorii care l-au lasat liber dupa comiterea a trei infractiuni într-o singura seara. Condamnat cu suspendare, acesta s-a facut „pierdut”, fara a-si îndeplini niciuna dintre obligatiile impuse de magistrati. În urma 7 luni, avea cazierul curat. Acum urmeaza sa intre dupa gratii.

 
Magistratii Judecatoriei Hârlau l-au condamnat în octombrie anul trecut pe Razvan Filip la 2 ani si 2 luni de închisoare pentru o fapta comisa în 2019. Furase un autoturism Opel, cu care a iesit la plimbare. A fost oprit de politisti pe raza comunei Cotnari, ocazie cu care fusese constatat furtul, dar si faptul ca tânarul nu avea permis si avea o alcoolemie de 1,75‰ în sânge. Judecatorii tinusera cont de faptul ca Filip avea doar 18 ani la data comiterii faptei si au decis suspendarea executarii pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Pe parcursul acestui interval, el ar fi trebuit sa presteze 60 de zile de munca în folosul comunitatii în cadrul Primariei Belcesti sau a comunei Erbiceni, comuna în care locuia de fapt. De asemenea, el trebuia sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Iasi atunci când era chemat, sa anunte schimbarea locuintei ori a locului de munca si orice deplasare care depasea 5 zile.

În decembrie, Filip a fost chemat la Serviciul de Probatiune. Plicul a fost restituit însa cu mentiunea „destinatar necunoscut”. În ianuarie, s-a solicitat sprijinul politistilor din Belcesti si Erbiceni pentru localizarea lui. La Belcesti însa, se stia doar ca tatal lui Filip era decedat, mama, plecata din tara de mai multi ani, iar pe tânar nu-l mai vazuse nimeni prin comuna. La Erbiceni se stia ca lucrase la o stâna cu vreun an înainte, dar nimic mai mult. Un consatean i-a comunicat prin aplicatia Facebook ca este cautat, iar Filip i-a trimis un numar de telefon. Când însa consilierul de probatiune a sunat la numarul respectiv, interlocutorul i-a raspuns ca este o greseala. În cele din urma, tânarul a fost citat în fata instantei de judecata, unde urma sa se discute revocarea suspendarii pedepsei. Filip nu a venit, fiind reprezentat de un avocat din oficiu. Acesta nu a putut însa schimba aprecierea judecatorilor ca, în acest caz, condamnatul a dat dovada de rea-credinta, neîndeplinindu-si în mod voit obligatiile stabilite prin hotarârea de condamnare.

Magistratii Judecatoriei Hârlau au dispus revocarea suspendarii pedepsei. Dupa ramânerea definitiva a sentintei date marti, urmeaza sa fie facute demersurile necesare pentru aducerea tânarului în tara si încarcerarea lui. 

Citește toată știrea

Trei infracţiuni grave dintr-un foc. I s-a dat o şansă, dar şi-a bătut joc de ea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate