Publicitate

Uniunea Europeana condamna „violarea iresponsabila” a regulilor de securitate nucleara de catre Rusia cu activitati militare desfasurate în jurul centralei ucrainene de la Zaporojie, a declarat sâmbata seful diplomatiei europene Josep Borrell, citat de France Presse.
„UE condamna activitatile militare ale Rusiei în jurul centralei nucleare Zaporojie. Aceasta este o violare grava si iresponsabila a regulilor de securitate nucleara si un nou exemplu de nerespectare de catre Rusia a normelor internationale”, a acuzat el într-un mesaj pe contul sau de Twitter.

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat vineri armata rusa ca a lovit „de doua ori centrala nucleara de la Zaporojie” (sud), desi Moscova controleaza acest teritoriu de la începutul invaziei.

„Orice bombardare a acestui sit este o crima nerusinata, un act de teroare. Rusia trebuie sa poarte responsabilitatea chiar a faptului ca creeaza o amenintare pentru o centrala nucleara”, a spus el.

O linie de înalta tensiune a fost avariata în acest atac, declansând oprirea unuia dintre reactoarele centralei. Când centrala a fost cucerita în martie, militarii rusi au deschis focul asupra unor cladiri ale obiectivului, aparând riscul producerii unui accident nuclear major.

Autoritatile ucrainene au acuzat vineri fortele ruse ca au efectuat trei lovituri în apropierea unui reactor al centralei de la Zaporojie, desi Moscova controleaza acest teritoriu de la începutul invaziei.

La rândul ei, armata rusa sustine ca în spatele atacurilor se afla fortele ucrainene, care au provocat un incendiu ce a fost stins.

La 21 iulie, Rusia a acuzat deja fortele ucrainene ca au lovit cu o drona teritoriul acestei centrale nucleare, cea mai mare din Europa. Kievul asigura de asemenea ca Moscova stocheaza arme grele si munitie pe teritoriul centralei, ocupata din martie de fortele ruse, aminteste.

Citește toată știrea

UE acuză Rusia de violarea iresponsabilă a regulilor de securitate nucleară la centrala Zaporojie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate