Publicitate

În satul Chicerea, pe deal, spre releu, localnicii aud noaptea fazanii si greierii cântând. Îi aud, pentru ca noapte de noapte, cetatenii comunei Tomesti, de care apartine satul Chicerea, fac de straja lânga robinete: la ei, pe deal, apa curge doar noaptea, cu târâita. Asa ca cine nu e prea obosit de peste zi, are misiunea de a umple sticle, oale si galeti cu apa, ca sa poata gati a doua zi. 
Venirea apei e un eveniment marcat cu mesaje de atentionare trimise între vecini. Localnicii au decis sa se uneasca si sa puna presiune pe autoritatile care de câtiva ani îi lasa sa se usuce în soarele torid al verilor ca tomatele italienilor.

Au facut nenumarate sesizari la „ApaLetal”

Lupta dintre localnicii din Chicerea deal pe de o parte si ApaVital si

Primaria Tomesti pe de alta parte, se reaprinde în fiecare vara. Primele zile de canicula încing si spiritele oamenilor care dupa câteva zile de asteptare, sleiti de caldura, obosesc sa priveasca picaturile de apa care se scurg noaptea în câte un ibric. Peste zi suna la ApaVital sa se plânga ca nu au apa, dar au ajuns doar sa faca colectie de numere de înregistrare a sesizarilor.

3460751 din 20 Iunie

3461453 din 21 Iunie

3461701 din 22 iunie

3462640 din  23 iunie

3463192 din 25 Iunie

3463280 din 26 Iunie

Acestea sunt doar sesizarile facute de una dintre familii. „Alta zi fara apa. Am cerut numar de înregistrare. Normal ca nu pot sa trec de Call center. Ei nu au nici o avarie. Uffff”, rasufla cu naduf Ovidiu Ostafi.

„Eu nici nu mai notez numerele de înregistrare. Le cer, dar nu le mai notez. La ce bun?”, marturiseste Ionut Mihalache, un alt localnic din Chicerea. Încet, încet, în drum ies reprezententii a sase – sapte familii ca sa-si spuna oful. Împreuna cu alte câteva zeci de localnici au trimis si acum doi ani o scrisoare catre “ApaLetal”, cum numesc localnicii compania furnizoare de apa.

Au fost asigurati atunci ca se va încerca suplimentarea debitelor de apa si au fost informati ca, potrivit legii, autoritatea publica locala are obligatia de a dezvolta sistemele publice de alimentare cu apa si de a construi rezervoare. Cu hârtii si apeluri disperate transmise când Primariei Tomesti, când furnizorului de apa.

Sesizarile se opresc la dispecerul ApaVital

“Baieti, de 6 zile nu curge apa în Chicerea, pe Releu. Nu a venit nimeni de la voi sa constate, desi fac sesizari zilnic. Jumatate de deal nu are apa. De ce vorbiti prostii ca faceti si dregeti cînd toate sesizarile se opresc la Dispecer? trimiteti o echipa, deti drumul la pompe, veniti cu solutii, nu mai fiti viteji pe Facebook. 6 ZILE FARA APA. Pricepeti?”, le-a transmis Ovidiu Ostafi saptamâna trecuta celor de la ApaVital, pe pagina de Facebook a companiei de apa. 

“Sase zile fara apa, contabilizeaza Ovidiu Ostafi, care continua: “Eventual curge apa câte jumatate de ora noapte. Din toate casele astea sunt doua fântâni, la vreo 20 de case. Mai pândeste mama noaptea si aduna în sticle, în oale. Când am venit aici nu era asa, si primarul când da autorizatii ar trebui sa se gândeasca putin. Ar trebui sa existe un rezervor undeva la deal, dar nu exista acel rezervor. A fost. Cei de la ApaVital au promis acum doi ani ca vor pune pompe si ca fac rezervor. Dar…”.

Strâng apa în bazine de o mie de litri

“Au fost aici la releu trei bazine mari, când a fost CAP-ul si le-au scos. Daca nu mai era apa, au ruginit. Dar puteau sa le curete, sa le vopseasca. Îs luate de acolo de când s-a tras apa. A fost unul vândut pe acolo, pe la Peco în fata, unul la Vladiceni..”, îl completeaza vecina Natalia Boanda pe Ovidiu.

„Îi sunam la ApaVital si ni se spune sa sunam la Primarie. Sunam la Primarie si ne zice sa sunam la Apa Vital. Stam fara apa. Ne sculam la ora 2 noaptea, platim aer, ca se învârt contoarele de se dau peste cap. Speli o masina, doua, de rufe si la a treia deja nu mai ai apa. Am cumparat bazine de astea de o mie de litri si strângem sa ne spalam si noi. Am sunat la apa Vital si am zis cum e asta, sa platesc aer? Ca apa n-am. Nici de baut, nici de facut mâncare. Trebuie sa strângem ca pe timpuri, în sticle, în galeti, sa avem apa de facut mâncare. De spalat strângem în bazin”, mai spune femeia.

Rezervoarele cu plutitor sunt la ordinea zilei

Familii tinere, care sperau sa le ofere copiilor lor un mediu placut, aproape de natura, s-au trezit condamnate sa rezolve zilnic problema presanta a apei, pentru igiena personala, pentru curatenie, pentru gatit. “Dimineata ne trezim fara apa. La prânz, daca avem noroc curge, daca nu, nu. Seara nu avem apa deloc. Noaptea. Daca vrei sa faci o baie, poti doar noaptea, dupa 12-1, daca nu adormi. Majoritatea si-au mai montat rezervoare cu plutitor. Eu nu am, stau la pânda. Când vine apa, pun în butoi”. Asa descrie Ionut Mihalache viata lor de zi cu zi în Chicerea.

Meseria de apar (n.r. Cel care vindea apa, aducând-o cu sacaua) o fi fost scoasa din nomenclatorul meseriilor din România, dar în satul de pe dealul Tomestiului un astfel de întreprinzator s-ar bucura de succes. „Am mai avut perioade, am stat o saptamâna fara apa. Terminasem toate rezervele, aduceam cu duba, dar de unde sa tot aduci?”, întreaba retoric Mihalache.

Rezervorul de 1000 de litri se regaseste în aproape toate gradinile. Uneori gol, alteori cu apa înverzita, la cei care s-au zgârcit si nu s-au îndurat s-o consume. Rocsana Catrinescu si sotul ei au trei copii mici. Au acasa un bazin cu plutitor. Nu mai pândesc robinetele, bazinul se umple în momentul în care apa furnizata de ApaVital ajunge pâna la ei pe deal: “Noi, începând din luna aprilie, nu mai suntem pe direct la ApaVital, suntem doar pe bazin. În sensul ca noaptea se încarca bazinul, ca sa avem ce folosi ziua. Pentru ca daca la ei, vecinii mei care sunt putin mai jos pe deal decât mine, apa curge cât un fir de ata, la mine nu mai este deloc. Iar recent am ramas fara apa în bazin. Asta înseamna ca cel putin 3-4 nopti nu a picurat nici noaptea apa”.

Se produce vacuum si se poate înregistra un consum artificial

Daca peste zi Chicerea zace sleita de caldura, noaptea, când apa ajunge totusi la robinete, în casele de pe deal se stârneste agitatia: “Când vine apa, vine doar aer si se învârte ceasul la greu. Platim aer. Raspunsul e ca daca se învârte, când vine apa, se întoarce ceasul înapoi”, spun localnicii Mihaela Mazilu, Natalia Boanda, Ionut Mihalache.

Cel din urma adauga: „Ei presupun ca atunci când apa se duce la vale pe conducta face vacuum, vid si trage aerul. Eu am supapa de sens, la mine nu mai poate sa traga aer, vine apa. Au venit, mi-au montat aerisitor din acela automat, tot la insistentele mele. Degeaba. În fiecare zi trebuie sa fii pe faza când se opreste apa si când revine apa, la bazinul de la veceu. Flotorul fiind în jos, intra aer pe acolo si poate sa intre si o ora, doua, trei, poti sa înregistrezi un metru cub, jumatate de metru cub de fiecare data”.

Rocsana Catrinescu tine la piept, în port-bebe , un bebelus care aude astfel din primele luni caniculare din viata sa despre explicatiile fara solutii primite de adultii din jurul sau de la autoritati: „De câte ori sun mi se spune, mi se spunea, acum nu mi se mai spune nimic, ca stau prea sus în vârful dealului si nu ajunge apa. Dar vecinii care stau si mai sus de mine au primit recent autorizatiile de bransament si toate celelalte. Puteau foarte bine sa le spuna nu dam autorizatie pâna când nu exista retea”.

Apa de poaie, asteptata ca o binecuvântare

„Asteptam ploaia de trei zile. La mine ieri apa era ca firul de ata, sa spal vase nu pot, masina de rufe iese din discutie, nici centrala nu o încalzeste, dar trebuie pentru igiena intima”.

„Problema noastra e cu ApaVitalul în primul rând. Nu baga presiune pe conducte ca sa nu pocneasca tevile. Tevile, din cîte am înteles, sunt de proasta calitate. Daca baga presiune, ca sa ajunga si la noi, pe vârful dealului, pocnesc”.

„A fost incendiu pe deal pe 9 aprilie, era sa ardem ca vitele în grajd ca apa nu era deloc. Au ars 15 hectare. Daca aveam apa, stingeam, dar asa, stai si mori. Ce sa mai vorbim de facut un hidrant, asta deja e o utopie”.

„Ne-am saturat de dat telefoane si te mai iau si peste picior. Cine v-a pus sa va mutati acolo?”

„Ni se spune ca lumea uda în gradina. Oameni buni, care e diferenta între noi care suntem cât, 100 de familii pe dealul asta, si un bloc turn cu 100 de apartamente? Care e diferenta dintre noi? Alora le dai apa în permanenta si noi avem cu târâita. Înteleg ca e seceta, dar au mai fost ani secetosi, seceta e si în alte localitati. De ce acolo se poate asigura apa si la noi nu? Înteleg cu seceta. Eu am mai pus doua bazine si acumulez apa de ploaie de pe garaj, ud gradina cu apa de ploaie”.

„Primarul a promis de acum doi ani de zile ca va face ceva. Între timp se lauda prin ziare, pe retele de socializare cu proiecte din fonduri europene, facem toata reteaua, toata canalizarea. Ia veniti pe deal sa vedeti cum se traieste în miezul comunei”, transmite unul dintre localnici.

Primarul ne-a trimis la ApaVital

“Sunati la ApaVital, primaria nu vinde apa. Sunt la Bucuresti nu pot vorbi”, ne-a invitat primarul din Tomesti, Stefan Timofte, la întrebarea adresata de Ziarul de Iasi despre situatia din satul Chicerea si despre solutiile sunt pentru rezolvarea ei. Doua ore mai târziu, primarul si-a delegat consilierul personal sa ofere un raspuns oficial.

Tudor Bompa a declarat: “Se va face o noua statie de pompare a apei, de asta noi am si alocat o suprafata de 1000 de petri patrati. Dar în acest moment trei pompe nu reusesc sa duca apa în deal, nu fac fata. În acest moment noi avem echipe în teren, împreuna cu ApaVital. Zona este într-o continua dezvoltare, ca toate zonele limitrofe Iasului. Dupa ora 16, când oamenii se întorc de la serviciu, toata lumea se spala, spala, e o perioada cu un consum maxim de apa si pompele existente nu reusesc sa duca apa pâna în deal”.

ApaVital da vina pe primarie

Managerul ApaVital, Mihail Dorus, cunoaste problema din Chicerea: „I-am solicitat domnului primar un teren pentru un rezervor, am de vreo doi ani planificat acolo. Am un proiect, se obtin greu avizele. Asta-i tara, ei o iau înainte. Nu eu am dat autorizatii de constructie. Eu ar trebui sa stiu un plan urbanistic general, sa fiu înstiintat unde se va construi, sa vina cu drumuri, sa vina cu retele cei care raspund si dupa aceea oamenii sa-si faca case. Se întâmpla, stiti vorba aia cu furtuna perfecta: daca eu am o avarie, sau fereasca Dumnezeu lipseste tensiunea, ca are Eon-ul o problema, eu nu pot umple un rezervor sau am o avarie si mai vin si doua zile de seceta si sisemul se goleste si îti ia o jumatate de zi pâna îl echilibrezi din nou. Se întâmpla, mai ales vara se întâmpla, când nu ploua o saptamâna-doua, încep sa apara tot felul de probleme. Fiindca toata lumea uda, noi ne-am transformat într-un fel de agentie de îmbunatatiri funciare vara. Ori, mie, standardele nu îmi permit sa dimensionez nicio conducta si niciun rezervor pentru activitati agricole. Scopul nostru e sa asiguram apa menajera”. 

Citește toată știrea

(VIDEO) La Chicerea, Tomeşti, apa curge doar la miezul nopţii, cât un fir de aţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate