Prefectul Iasului ne asigura ca n-o sa ne ia prin surprindere prima rabufnire a iernii. Pe de alta parte, Regional de drumuri nationale si Directia drumurilor judetene au încheiate contracte de interventii pe sosele, pentru perioada 1 nouembrie – 15 martie.
În judetul Iasi se vor înregistra primele ninsori din aceasta iarna, conform prognozelor meteorologice. Prefectul Bogdan Cojocaru a inspectat astazi bazele Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi de la Valea Lupului si de la Târgu Frumos.
”Institutia Prefectului a transmis informari catre toate unitatile administrativ-teritoriale ale judetului nostru. Este important sa se poata interveni eficient, daca va fi cazul. Exista contracte de deszapezire atât la nivelul DRDP, cât si la nivelul Directiei Judetene de Administrare a Drumurilor si Podurilor. Am verificat astazi o parte din bazele de deszapezire ale DRDP. Utilajele sunt pregatite sa intervina si exista stocuri suficiente pentru a mentine drumurile nationale din judetul Iasi în conditii normale de circulatie. Am dispus celor de la DRDP sa acorde o atentie sporita în zona santierelor de pe drumurile nationale, inclusiv la sensul giratoriu de la Târgu Frumos. Am cerut sa fie luate toate masurile necesare în ceea ce priveste semnalizarea rutiera astfel încât soferii sa circule în siguranta si pe tronsoanele pe care se lucreaza”, a declarat prefectul Bogdan Cojocaru.
Conform prognozei meteorologice transmise de Centrul Meteorologic Regional Moldova, în judetul Iasi, în perioada 18 noiembrie, ora 08.00, – 19 noiembrie, ora 08.00, vremea va fi închisa cu precipitatii pe spatii extinse. În cea mai mare parte a localitatilor din judet precipitatiile vor fi sub forma de lapovita si ninsoare. Si în municipiul Iasi, mai ales pe coline, vor cadea precipitatii mixte. Pâna spre seara, în multe localitati stratul de zapada poate varia între 3 cm si 7 cm, iar în nordul si vestul judetului poate ajunge la 10 cm. Temperaturile maxime nu vor depasi 4 grade Celsius – 5 grade Celsius, iar minimele se vor situa între -3 grade Celsius – 1 grad Celsius. În a doua parte a noptii precipitatiile vor fi doar izolate, slabe si trecatoare, vântul va continua sa prezinte intensificari cu viteze la rafala de 40 – 55 km/h, accentuând senzatia de rece.
De asemenea, în perioada 19 noiembrie, ora 08.00 – 20 noiembrie, ora 08.00 vor mai fi fulguieli trecatoare, în primele ore ale zilei si în cursul noptii. Temperaturile maxime vor tinde spre 3 grade Celsius – 4 grade Celsius, iar cele minime vor fi negative în tot judetul, între -4 grade Celsius si -3 grade Celsius.
Si serviciile municipale sustin ca sunt pregatite pentru prima zapada
“Suntem pregatiti pentru iarna!
Am dispus organizarea si activarea Comandamentului de Iarna al Municipiului Iasi, respectiv asigurarea utilajelor, personalului si stocurilor necesare actiunilor de deszapezire din sezonul rece 2023 – 2024. Ca în fiecare an, Comandamentul de iarna va fi coordonat de Citadin SA. De altfel, la baza Citadin SA va functiona si Dispeceratul care va asigura permanenta în cadrul Comandamentului de Iarna.
Nu mai putin de 157 de utilaje de diferite categorii sunt pregatite pentru eventualele interventii din aceasta iarna, iar circa 1.000 de persoane sunt instruite si pregatite pentru a interveni în teren.
Avem asadar utilaje si oameni pregatiti, suntem mobilizati, avem experienta necesara si sunt sigur ca vom trece cu bine si peste aceasta iarna!
Citadin SA are pregatite pentru interventii 84 de utilaje, din care 50 proprii si 34 închiriate, care vor fi folosite pe toate segmentele de drumuri din municipiul Iasi: 22 de autobasculante cu lama si sararita, doua autobasculante de 7,5 tone, cinci autobasculante cu lama, trei autobasculante cu morisca, 22 de autobasculante pentru transportarea zapezii, un autogreder, sapte tractoare cu plug tractat, sapte buldoexcavatoare cu lama si cupa multifunctionala, patru încarcatoare frontale si noua autoutilitare.
Permanenta este asigurata de 38 de angajati (un supracontrol, un dispecer, opt sefi de trasee si 28 de muncitori), dar sunt pregatite sa intervina în caz de necesitate în jur de 250 de persoane.
În ceea ce priveste stocurile de material antiderapant, în baza se afla deja depozitate 1.800 de tone de clorura de sodiu tratata cu inhibitor dintr-un contract de 9.000 de tone, 149 de tone de clorura de calciu dintr-un contract de 1.000 de tone, 23 de tone de motorina Euro 5 dintr-un contract de 600 de tone.
Salubris SA va actiona în special pe trotuare cu 28 de utilaje, din care 11 utilaje de deszapezire cu plug / lama si dispozitiv de împrastiere de material antiderapant, 10 motocultoare cu lama si turbina, doua utilaje de încarcare si cinci autobasculante pentru transportarea zapezii
Compania poate mobiliza 228 de persoane, din care 157 de lucratori de salubrizare stradala, 10 sefi de centre, 22 de persoane la permanenta în dispecerat, 32 de mecanici pentru utilaje si sapte soferi pentru masinile de permanenta.
Societatea are deja pregatite în stocuri 59 de tone de clorura de sodiu tratata cu inhibitor dintr-un contract de 200 de tone, 48 de tone de nisip dintr-un contract de 200 de tone si 26 de tone de clorura de calciu dintr-un contract de 200 de tone.
Servicii Publice SA are un parc auto pregatit pentru interventii format din 30 de autovehicule, din care 12 autobasculante, cinci autoutilitare, patru tractoare cu lama, patru încarcatoare frontale, patru buldoexcavatoare si o automaturatoare, având în stoc deja pregatiti 100 metri cubi de material antiderapant.
Pentru activitatile de întretinere a spatiilor verzi, taieri / toaletari de arbori si interventii în zonele de panta, versanti, poduri, pasaje, parcuri si cimitire, Servicii Publice SA are pregatie pentru interventii în jur de 330 de persoane.
Compania de Transport Public Iasi are pregatite 15 autovehicule pentru interventii atât la reteaua fir contact, calea de rulare si macaze, cât si în refugiile si statiile de transport în comun. Ca personal, compania poate interveni în orice moment cu un numar de 25 de persoane.
Nu în ultimul rând, Directia de Asistenta Sociala va asigura spatiile necesare de cazare pentru persoanele fara adapost sau cele afectate de fenomenele meteorologice periculoase. În acest sens, Primaria Municipiului Iasi face apel la ieseni ca, daca observa persoane fara adapost în spatii deschise în aceasta perioada cu temperaturi negative, sa apeleze numarul unic de urgente 112 sau Dispeceratul Politiei Locale. Persoanele astfel identificate vor fi conduse la spital sau la Directia de Asistenta Sociala pentru a primi ajutorul necesar.
Când vremea va aduce ninsori, Politia Locala va înstiinta asociatiile de proprietari, persoanele fizice si agentii economici sa curete trotuarele, în conformitate cu Hotarârea Consiliului Local 172/2002, nerespectarea prevederilor legale atragând aplicarea de amenzi. Totodata, Politia Locala va patrula în permanenta si va transmite societatilor subordonate situatiile care necesita interventii punctuale.
Date de contact si telefoane utile:
• Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numarul de telefon al Citadin SA 0232.236.000.
• Pentru eventualele probleme aparute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numarul de telefon 0232.270.223 al Salubris SA.
• Servicii Publice SA are program de permanenta, iar eventualele probleme pot fi sesizate la numarul de telefon 0232.267.392.
• Eventualele probleme legate de circulatia mijloacelor de transport public pot fi sesizate la numerele de telefon ale SC CTP SA 0232.267.772 si 0800.110.427, pe pagina de internet a companiei http://sctpiasi.ro si pagina de Facebook a companiei https://www.facebook.com/ctpiasi.
• De asemenea, Dispeceratul Politiei Locale poate fi contactat la numarul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30, sau prin e-mail la adresa: politialocalais@yahoo.com.”