Franta si Germania vor introduce vara aceasta “un bilet binational” pentru tineri, iar 60.000 de exemplare vor fi gratuite”pentru a încuraja calatoriile cu trenul în cele doua tari”, au anuntat duminica cele doua guverne la încheierea consiliului de ministri franco-german care a avut loc la Paris, transmite AFP.
“Pentru a sarbatori cea de-a 60-a aniversare a Tratatului de la Elysee” care a pecetluit reconcilierea dintre cele doua tari, “60.000 de bilete vor fi puse la dispozitie gratuit, conform modalitatilor care vor fi precizate în curând”, au afirmat, într-un comunicat de presa comun, ministrii transporturilor din cele doua tari, Clement Beaune si Volker Missing.
Cele doua state promit sprijin financiar pentru acest sistem instituit de SNCF si Deutsche Bahn (DB). Franta si Germania au declarat, de asemenea, ca sustin dezvoltarea în 2024 a unei legaturi feroviare directe de mare viteza între Berlin si Paris, precum si a unui tren de noapte între cele doua capitale europene. Cele doua companii feroviare anuntasera în mai anul trecut ca un TGV Paris-Berlin va fi operational în decembrie 2023.
SNCF si DB opereaza deja împreuna trenuri de mare viteza, TGV si ICE, între Franta si Germania, de la deschiderea primului tronson al liniei de mare viteza Paris-Strasbourg în iunie 2007. AGERPRES
