Publicitate

Vor participa ministrul Educatiei si cel al Cercetarii
Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi va fi saptamâna aceasta gazda reuniunii Consiliului National al Rectorilor, la care vor participa rectorii a 75 de universitati din tara, dar si ministrii Educatiei si al Cercetarii. Întâlnirea CNR va avea loc în perioada 7-10 aprilie, alaturi de Sorin Cîmpeanu si Marcel Ioan Bolos, dar si consilierul prezidential pentru educatie Ligia Deca, coordonatori ai structurilor si comisiilor din toate agentiile de finantare si acreditare din învatamântul superior si reprezentanti de la cinci organizatii studentesti importante la nivel national.

Întâlnirea este una importanta pentru Iasi, fiind a doua oara când o întâlnire nationala CNR este în capitala Moldovei. Rectorul Politehnicii iesene, prof.dr.ing. Dan Cascaval, este în prezent presedinte interimar al CNR. „Suntem onorati sa organizam a doua reuniune CNR la interval de cinci ani. Chiar daca anul acesta Politehnica ieseana aniverseaza 85 de ani de existenta oficiala, nu acesta va fi scopul acestei reuniuni, ci o serie de aspecte acute cu care se confrunta învatamântul universitar la sfârsit de pandemie si în perspectiva unei noi Legi a Educatiei”, a declarat rectorul Dan Cascaval. În organizarea evenimentului, Politehnica ieseana a beneficiat de sprijinul a trei universitati iesene: UMF, USV si Universitatea de Arte. Întâlnirea de la Iasi va avea pe agenda, potrivit reprezentantilor TUIASI, cele mai importante subiecte din spatiul public cu privire la învatamântul universitar, de la discutii legate de trecerea de la sistemul online la învatarea fata în fata, ce include noua Lege a Educatiei care se afla în lucru în acest moment, cum se va putea învata pe viitor în sistem online sau mixt, dar si chestiuni legate de finantarea de baza, cea suplimentara sau finantarea cercetarii.

De asemenea, se vor purta discutii despre implementarea proiectului România Educata, implementarea proiectelor din Planul National de Redresare si Rezilienta sau cum pot fi sprijinite universitatile din Ucraina în contextul actual. 

Citește toată știrea

75 de rectori din țară și doi miniștri se întâlnesc în weekend la Iași
Publicitate