Publicitate

Luminita Gradinariu, profesoara de chimie la Colegiul National „Mihai Eminescu” din Iasi, a încetat din viata astazi, în jurul orei 12:30. Timp de 42 de ani a predat cu pasiune elevilor sai si a abordat diverse subiecte, asftel încât sa îi pregateasca pentru viata adevarata. Educatia economica, pensia privata, taxele, impozitele si educatia sexuala au fost o parte din subiectele pe care dumneai le-a considerat importante si a sperat ca vor fi învatate în scoala.
A iubit Colegiul Eminescu, directorii, profesorii, dar mai ales elevii, pentru care s-a dedicat si a încercat sa creeze cele mai placute ore.

„Eu am prins si anii de comunism si am avut noroc ca am fost în aceasta scoala, unde am fost extraordinar de libera. Ce îmi trecea prin minte noaptea, puteam face la clasa pentru ca toti directorii care au fost pâna acum au acceptat tot ce îmi doream sa implementez. Atâta libertate nu se gaseste nicaieri, dar o libertate bine-înteleasa”, spunea prof. Luminita Gradinariu cu un an în urma.

Pentru Luminita Gradinariu, chimia si scrisul s-au putut îmbina. A fost coordonatorul revistei „Temperatura adolescentei” timp de sapte ani, iar alaturi de echipa sa formata din elevi a scris despre subiectele tabu ale vremii.

CITESTE SI: Portret – Povestea unei profesoare care a iesit la pensie: 42 de ani a predat la Liceul „Eminescu”

Cadrele didactice de la Colegiul Eminescu sunt afectate de pierderea iubitei colege de catedra.

„Despre Luminita s-a scris, s-a vorbit mult în învatamântul si presa ieseana si nu numai…Pentru ca a ars pentru scoala si copii.

Ma adresez în principal fostilor elevi ai Luminitei, din toate generatiile. Nu o uitati pe Luminita. A tinut imens la voi si la scoala. Dumnezeu sa o ierte!”, a scris pe Facebook Serinella Zara, profesoara de Limba si literatura româna la Colegiul National „Mihai Eminescu”.

Drum lin catre Cer, doamna profesoara Luminita Gradinariu, îmi pare nespus de rau ca ati parasit prea devreme lumea aceasta, dar daca ati scapat de suferinta, atunci e bine…”, a precizat Camena Manoliu State, profesoara la Colegiul National „Mihai Eminescu”.

Citește toată știrea

A murit Luminiţa Grădinariu, una dintre cele mai iubite profesoare de la Colegiul “Mihai Eminescu”
Publicitate