Publicitate

Primaria a anuntat ziua în care va fi votat bugetul Iasului: luni, 12 februarie. Asa cum ZDI a relatat zilele trecute, în aceeasi sedinta va avea loc si votul pentru alegerea unui nou viceprimar. Cu ajutorul lui Razvan Timofciuc (FOTO JOS), primarul Mihai Chirica si liberalii vor putea sa aprobe proiectul de buget.

 
Alegerea viceprimarului va fi facuta imediat înainte de supunerea la vot a bugetului. Este cea de-a treia încercare a liberalilor de a-si forma o noua majoritate în plen: un proiect similar a fost amânat în decembrie si, respectiv, ianuarie. Liderii PNL au batut palma cu Timofciuc înca din luna noiembrie, dar unele probleme interne ale liberalilor au tergiversat votul din plen.

Conform Codului Administrativ, viceprimarul este desemnat prin vot secret, iar toti consilierii locali trebuie sa fie prezenti în fizic. Pentru alegerea vicelui, sunt necesare 14 voturi: 11 ale PNL, 2 ale PMP si Timofciuc (chiar daca voteaza pentru el însusi, legea îi permite sa-si exercite acest drept). Aceste 14 voturi vor forma majoritatea în plen pâna la finalul lunii septembrie 2024, când noii consilieri locali vor depune juramântul. Chiar daca alegerile locale vor fi comasate cu cele europarlamentare (9 iunie), noul CL îsi va intra în atributii în toamna.

În ceea ce priveste bugetul Iasului pe anul în curs, valoarea totala ajunge la circa 2,5 miliarde lei. Cea mai mare pondere o are bugetul local (1,6 miliarde lei), urmat de bugetul institutiilor din subordinea Primariei (570 milioane lei) si veniturile provenite din credite (283 milioane lei).

Nivelul investitiilor aferente bugetului local se ridica la circa 750 milioane lei, dar la acestea se adauga 125 milioane lei, fonduri împrumutate pentru construirea depoului Dacia. De asemenea, în cazul institutiilor din subordine, cheltuielile de dezvoltare sunt estimate la 112 milioane lei. Astfel, bugetul de dezvoltare al Iasului pe anul în curs se apropie de pragul de un miliard de lei.

Citește toată știrea

A treia încercare, cu noroc? Liberalii pun alegerea vicelui în aceeaşi şedinţă cu votarea bugetului Iaşului
Publicitate