Alina Albu este propusa de ministrul Catalin Predoiu pentru functia de procuror-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), a anuntat, miercuri, Ministerul Justitiei.
La interviul pentru sefia DIICOT au participat Ioana Bogdana Albani, Alina Albu si Oana-Daniela Pâtu, toti procurori în cadrul institutiei.
Potrivit unui comunicat al MJ, procedura de interviuri publice pentru selectia propunerilor a fost introdusa initial în practica ministrului Justitiei în anul 2020, dupa care a fost ridicata la rang de lege si este, în prezent, prevazuta de articolul 146 din Legea 304/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor.
Procedura a fost evaluata pozitiv de Comisia de la Venetia prin Avizul 1105/2022 si prin ultimul Raport pozitiv MCV din decembrie 2022, mentioneaza sursa citata.
„Interviurile au fost desfasurate în fata comisiei de interviu constituita, potrivit legii, din reprezentantii Ministerului Justitiei, ai CSM, INM si ASE si compusa din ministrul Justitiei, secretari de stat, procurori, un profesor de management si un psiholog. În urma fiecarei serii de interviuri, au avut loc consultari extinse si minutioase între ministrul Justitiei si toti membrii comisiei de interviu”, se precizeaza în comunicat.
Propunerea motivata a ministrului Justitiei va fi înaintata Sectiei pentru procurori a CSM, miercuri, în vederea emiterii avizului consultativ motivat al acesteia.
Potrivit g4media.ro, oameni din sistem o evalueaza pe Alina Albu drept unul dintre cei mai buni procurori din DIICOT, cu dosare foarte grele la activ.
Alina Albu a lucrat în dosare cunoscute precum Clanul Clamparu, crimele de la Caracal sau Academia Infractorilor. Gruparea cunoscuta drept ”Academia infractorilor” a dat zeci de lovituri asupra unor magazine de lux din Marea Britanie, Franta, Belgia si Italia, de unde au furat bunuri estimate la peste zece milioane de euro.
Tot ea a început dosarul fratilor Sile si Nutu Camataru, finalizat de un alt procuror, Marian Sântion.
