Publicitate

Argentina se confrunta în aceasta perioada cu un val tardiv de caldura estivala, din cauza caruia mai multe localitati din tara sud-americana au înregistrat recorduri de temperatura pentru luna martie, în timp ce localnicii, turistii si culturile agricole sufera din cauza caniculei, informeaza Reuters.
În unele dintre satele si orasele argentiniene, temperaturile au urcat pâna la 40 de grade Celsius, iar în localitatile Nueve de Julio si Ezeiza au fost stabilite noi recorduri de temperatura pentru luna martie. În capitala tarii, Buenos Aires, mercurul din termometre a indicat valoarea de 38 de grade Celsius, doborând precedentul record ce data din anul 1952.

„Nu poti sa te plimbi pe afara, e prea multa umiditate. E o situatie dificila”, a declarat un locuitor din Buenos Aires, Gabriel Suarez. Miercuri, portiuni mari din teritoriul Argentinei au ramas fara electricitate – si, implicit, fara aer conditionat – dupa o pana la nivel national cauzata de un incendiu, au anuntat oficialii argentinieni, în contextul în care valul de caldura a crescut cererea de electricitate.

Locuitorii si turistii din Buenos Aires au încercat sa se adaposteasca de soare si sa bea multa apa. Multi dintre ei au ramas în interiorul cladirilor sau au cautat alte metode pentru a se racori.

„Ei bine, trebuie sa faci trei dusuri pe zi, sa bei multa apa si sa eviti alcoolul, din pacate”, a declarat Ande Wanderer, o turista americana care a calatorit în Argentina, în timp ce folosea un tricou pentru a-si proteja capul de razele solare.

„Port acest tricou pentru ca, întrucât sunt roscata, trebuie sa îmi acopar capul, altfel risc sa fac cancer de piele mai târziu”, a adaugat ea.

Argentina este afectata de seceta înca de anul trecut, un fenomen care a afectat culturile sale de soia, porumb si grâu. Temperaturile ridicate si valurile de caldura au exacerbat impactul negativ al secetei asupra recoltelor.

SURSA: Agerpres

Citește toată știrea

Argentina se confruntă cu un val tardiv de căldură estivală
Publicitate