Politistii din Arges au fost sesizati, miercuri, ca la marginea unei paduri a fost gasit cadavrul unui barbat. Acesta era cautat înca de marti de familie, care însa nu a anuntat Politia despre disparitie.
”În dimineata zilei de 27 aprilie a.c., în jurul orei 06:30, politistii din cadrul Politiei Orasului Mioveni au fost sesizati, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul ca, la marginea padurii din zona Faget-Mioveni, a fost gasit un barbat decedat”, anunta, joi, IPJ Arges.
Sursa citata a precizat ca politistii din cadrul Politiei Orasului Mioveni au stabilit ca este vorba despre un barbat de 67 de ani, din Mioveni, care era cautat de familie, din cursul zilei de ieri, când a plecat de la locuinta sa si nu a mai revenit.
”Precizam faptul ca plecarea voluntara a barbatului nu a fost sesizata politiei. Trupul barbatului a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala, în vederea efectuarii necropsiei”, a mai transmis sursa citata.
A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpa, iar cercetarile vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurarilor în care evenimentul s-a produs.
