Monika Balutescu traieste acum în Germania si în Spania. S-a nascut la Bucuresti unde a studiat arhitectura. Când a ajuns în „câmpul muncii”, la proiectare, la ICRAL, îsi aminteste ca directorul, la fiecare sedinta, îsi începea discursul cu vorbele: „Proiectarea e niste jigodii!”, indiferent de tema sedintei.
Monika si colegii ei erau tineri, atunci se amuzau. Dar n-au uitat niciodata cum si-au început cariera de arhitecti în România comunista.
A trait cutremurul din ’77 numarând si inventariind pagubele enorme din Bucuresti. „Din martie pâna în toamna am lucrat pe teren, la evaluari de daune”, spune ea în interviul care urmeaza, „a fost perioada cea mai deprimanta, în contact cu necazurile oamenilor loviti de calamitate”. Apoi a venit alt „cutremur”, cel care a mutilat fata Bucurestiului: Casa Poporului.
„Era ceva apasator în timpurile acelea”, spune acum Monika Balutescu. „Nu lipsa produselor alimentare sau frigul din case, sau discursurile gaunoase, interminabile de la televizor, te deranjau cel mai mult, ci ideea ca traiai tot timpul într-o dubla morala. Cumva tot stiai ca mai exista si altceva, care poate se numea libertatea de gândire si exprimare. Mi-am dorit sa plec.”
Ajunsa în Germania a lucrat la început ca translator, apoi ca arhitect. Iar din 2010 se ocupa alaturi de prietena sa Livia Gramma Medilanski, fosta gimnasta stabilita la Düsseldorf, de o asociatie, „Atheneum”, pe care au înfiintat-o pentru a schimba imaginea României în strainatate. Ideea pleca de la faptul ca în Düsseldorf exista Palatul Jägerhof, care a fost resedinta Casei princiare Hohenzollern-Sigmaringen.
De aici, la 20 aprilie 1866, Karl-Eitel Friedrich von Hohenzollern-Sigmaringen pleca incognito spre Bucuresti, unde, la 26 martie 1881, era proclamat Rege al României.
Am purtat aceasta discutie cu Monika Balutescu încercând sa aflam cum poate re-naste în sufletul unui emigrant din comunism, dorinta de a apara locul care atunci, l-a dezamagit.
PRESShub: Ati studiat arhitectura în România si apoi ati emigrat în Germania. Ce a însemnat sa fii arhitect în România comunista. De ce, când si cum ati plecat din tara?
Monika Balutescu: Amintirile despre aceasta perioada sunt un amalgam de imagini atât de diferite… Dupa absolvirea facultatii am fost angajata la I.C.R.A.L., la proiectare. Am întâlnit oameni cumsecade, figuri ciudate, caragialesti, erau mostre de caractere pentru toate categoriile umane. Când ne aduna în sala de sedinte pe toti, ingineri, desenatori, muncitori de la centre, directorul ne privea urât si îsi începea invariabil discursul cu vorbele: „Proiectarea e niste jigodii”, indiferent de tema sedintei.
La Proiectare erau totusi niste intelectuali, oameni trecuti prin învatamântul superior, deci, „demni” de un dispret profund! Dar eram înca tineri, capabili sa ne amuzam de atâta prostie…
Vezi mai multe detalii pe presshub.ro