Armata rusa anunta duminica, într-un comunicat, ca a încercuit orasele Herson si Berdeansk, doua orase mari situate în sudul Ucrainei, cu 290.00 si, respectiv, 110.000 de locuitori, relateaza AFP.
”În ultimele 24 de ore, fortele armate ruse au blocat complet” aceste orase, anunta Ministerul rus al Apararii. ”Orasul Henicesk si aerodromul de la Cernobaievka, în apropiere de Herson, au fost de asemenea preluate sub control” rusesc, anunta ministerul.
Armata rusa da asigurari ca a distrus, în total. 975 de instalatii militare ucrainene, inclusiv sisteme de aparare antiaeriene de tip S-300. Guvernul rus revendica totodata cuceriri teritoriale ale deparatistilor prorusi în estul Ucrainei, care înainteaza cu sustinerea armatei ruse.Separatistii prorusi au avansat în Donbas 52 de kilometri de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, revendica Moscova.
