Desi este o tara cu populatie si teritoriu duble fata de ale României, Ucraina este pentru majoritatea românilor o necunoscuta.
Se stiu doar lucruri generale, cum ar fi faptul ca a facut parte din fosta U.R.S.S. sau, în mod absolut gresit, ca ucrainenii vorbesc rusa. În realitate, limba ucraineana este distincta de rusa, între cele doua fiind aceeasi diferenta ca între limba româna si italiana.
Tot din categoria lucrurilor putin stiute este si faptul ca Ucraina a fost la un moment dat a treia putere nucleara, dupa Rusia si SUA. Destramarea Uniunii Sovietice în 1991 a lasat Ucraina cu o infrastructura nucleara foarte bine dezvoltata, atât în scopuri civile cât si militare.
Cu un numar de 15 reactoare nucleare, grupate în 4 centrale la Zaporojie, Iujnoukrainsk, Rivne si Hmelnitki, cu o putere totala instalata de 13.000 MW (de aproape 10 ori mai mult decât cea de la Cernavoda), Ucraina este chiar si acum pe locul doi în lume, dupa Franta, la ponderea energiei nucleare în productia interna de energie electrica, cu un procent de peste 50-.
Si pe plan militar, Ucraina mostenise de la fosta U.R.S.S. armament nuclear, respectiv 176 de rachete balistice intercontinentale (ICBM), 1.240 de focoase nucleare si 44 de bombardiere strategice capabile sa lanseze atacuri cu munitie nucleara.
Tara nu avea doar arme nucleare ci si capacitatea de a le produce, întretine si moderniza, proiectarea si fabricarea având loc la Dnipro, sistemele de tinta si ghidare fiind produse la Harkov.
Desi ucrainienii aveau doar fizic controlul rachetelor, codurile de declansare fiind toate în Rusia, a existat chiar si asa temerea unui transfer ilegal al acelor arme catre terte state greu de controlat.
În aceeasi situatie se aflau inclusiv Belarus si Kazahstan, care ramasesera pe teritoriul propriu cu armament nuclear.
Tinerele state nou aparute nu au fost considerate suficient de credibile în gestionarea silozurilor nucleare, astfel ca s-a convenit dezarmarea acestora.
Protocolul de la Lisabona, semnat la 23 mai 1992 de catre Rusia, Bielorusia, Ucraina si Kazahstan, prevedea faptul ca cele patru state îsi asuma prevederile Tratatului Start I, de reducere a armelor strategice, ce fusese semnat cu un an înainte între S.U.A. si U.R.S.S.
Protocolul a intrat în vigoare la 5 decembrie 1994, în ziua în care a fost semnat si Memorandumul de la Budapesta.
Mai mult, pe presshub