Israelul si gruparea militanta palestiniana Jihadul Islamic au anuntat duminica noaptea un armistitiu, ceea ce a generat sperante ca se va pune capat celei mai grave confruntari de la granita cu Gaza din ultimul an, transmite Reuters.
Fortele israeliene au bombardat tinte palestiniene pe tot parcursul weekend-ului, declansând atacuri cu rachete împotriva oraselor sale, care s-au diminuat în mare parte pâna la intrarea în vigoare a armistitiului la ora locala 23:30.
Acesta a fost anuntat în declaratii separate de catre Jihadul Islamic si apoi de catre Israel, care au multumit amândoi Egiptului pentru ca a mediat încetarea focului.
Confruntarile care au durat trei zile au fost un ecou al unor razboaie anterioare din Gaza, desi au fost relativ tinute sub control, deoarece Hamas, grupul islamist aflat la guvernare în Fâsia Gaza si o forta mai puternica decât Jihadul Islamic, sustinut de Iran, nu a participat pâna acum.
Oficialii din Gaza au declarat ca pâna în prezent au fost ucisi 44 de palestinieni, aproape jumatate dintre ei civili, inclusiv copii.
Rachetele au amenintat o mare parte din sudul Israelului si au trimis locuitorii din orase precum Tel Aviv si Ashkelon în adaposturi.
Israelul a lansat vineri ceea ce a numit lovituri preventive împotriva a ceea ce a anticipat ca ar fi un atac al Jihadului Islamic, menit sa razbune arestarea unui lider al gruparii, Bassam al-Saadi, în Cisiordania ocupata.
Ca raspuns, Jihadul Islamic a tras sute de rachete asupra Israelului.
În cadrul unei conferinte de presa la Teheran, liderul gruparii, Ziyad al-Nakhala, a declarat ca Cairo va „lucra pentru a asigura eliberarea” lui al-Saadi.
Duminica, Jihadul Islamic si-a extins raza de actiune pentru a trage în directia Ierusalimului, în ceea ce a descris drept represalii pentru uciderea în timpul noptii a comandantului sau din sudul Gaza de catre Israel – al doilea ofiter de rang înalt pe care îl pierde în lupte.
Israelul a afirmat ca interceptorul sau Iron Dome a doborât rachetele la vest de oras. Armata sa a declarat ca alte rachete au esuat, provocând mai multe victime în Gaza, în timp ce Hamas a declarat ca toate decesele palestiniene au fost cauzate de loviturile israeliene.
Într-o declaratie, presedintele american Joe Biden a salutat armistitiul si a cerut o ancheta privind victimele civile, indiferent daca acestea au fost cauzate de loviturile israeliene sau de rachetele Jihadului Islamic care ar fi cazut în interiorul Gaza.
Israelul afirma ca Iron Dome a doborât 97- dintre rachetele trase din Gaza.
