Astronomii au confirmat, miercuri, pentru prima data, sursa quasarilor, cele mai luminoase obiecte din Univers cu energie colosala, care provoaca disparitia galaxiilor, scrie AFP.
Quasarii sunt printre cele mai extreme entitati din Univers, unele stralucind de un trilion de ori mai mult decât Soarele. Gazduite în inima galaxiilor, ele sunt alimentate de gauri negre supermasive, care, înghitind gaze, emit radiatii intense.
Înca de la descoperirea quasarilor în anii 1950, teoria a fost ca acestia se formeaza atunci când doua galaxii se ciocnesc. Dar, din lipsa de dovezi, originea acestor mastodonti ceresti a ramas un mister.
O echipa internationala de astronomi sustine ca a gasit „dovada solida” ca quasarii rezulta într-adevar din ciocnirea a doua galaxii, un fenomen care elibereaza cantitatea imensa de energie necesara.
Aceasta este soarta pe care ar putea sa o aiba într-o zi Calea Lactee, avertizeaza Clive Tadhunter, unul dintre autorii studiului publicat miercuri în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Pentru ca galaxia Andromeda, vecina noastra, „se îndreapta spre noi cu aproximativ 200 de kilometri pe secunda”, a explicat pentru AFP astrofizicianul de la Universitatea Sheffield din Regatul Unit.
În acest ritm, cele doua galaxii s-ar putea ciocni în aproximativ 5 miliarde de ani si ar putea provoca un quasar.
Împingând gazul în jurul sau, quasarul împiedica formarea oricarei stele noi, cufundând galaxiile „în chinurile mortii”, continua cercetatorul.
Studiul a comparat observatiile a 48 de galaxii cu quasari centrali cu cele ale altor 100 de galaxii care nu au quasari. Conform rezultatelor, galaxiile care gazduiesc quasari au avut de trei ori mai multe sanse decât altele sa se fi ciocnit.
A durat atât de mult pentur a gasi aceasta dovada deoarece telescoapele folosite au fost optimizate pentru observarea obiectelor din centrul galaxiilor, dar mai putin eficiente în a culege urmele unei coliziuni din trecut – urme amplasate la periferia galaxiilor, potrivit lui Clive Tadhunter.
Când sunt observate cu telescopul spatial Hubble, de exemplu, aceste structuri difuze par „spalate”, spune el. Prin urmare, echipa s-a bazat pe telescoape terestre, precum Observatorul Isaac-Newton de pe insula spaniola La Palma.
Quasarii sunt „ca niste balize” în Univers, pe care puternicul telescop spatial James Webb le-ar putea detecta în viitor pâna în epocile sale îndepartate, spera omul de stiinta.
