Averile celor mai bogati oameni ai Americii, precum Warren Buffett si Jeff Bezos, s-au marit cu un total de 6.500 de miliarde de dolari anul trecut, în principal ca urmare a cresterii preturilor actiunilor si a pietelor financiare, potrivit datelor Rezervei Federale (Fed), transmite CNBC.
Astfel, averea cumulata a celor mai bogati 1- dintre americani a atins un nivel record de 45.900 de miliarde de dolari la sfârsitul trimestrului al patrulea al anului 2021, arata cel mai recent raport al Rezervei Federale privind averea gospodariilor.
În timpul pandemiei, averile lor au crescut cu peste 12.000 de miliarde de dolari, sau cu mai mult de o treime. ”Cifrele sunt uluitoare. Boom-ul pandemic al bogatiei se situeaza cu siguranta în vârful sau aproape de toate boom-urile din ultimii 40 de ani”, a spus Edward Wolff, profesor de economie la Universitatea din New York.
Cei mai bogati 1- detineau la sfârsitul anului 2021 un procent record de 32,3- din averea natiunii, arata datele. De asemenea, ponderea bogatiei detinute de 90- dintre americani a scazut usor comparativ cu perioada anterioara pandemieu, de la 30,5- la 30,2-.
Cresterea averilor celor mai bogati americani a stagnat sau a înceetinit usor pâna acum în acest an, din cauza scaderii cotatiilor actiunilor. Principalii factori de crestere a averilor pentru cei mai bogati americani au fost anul trecut actiunile si afacerile private.
Aproximativ 4.300 de miliarde de dolari din câstigurile totale ale celor mai bogati 1- au provenit anul trecut din actiunile corporative si actiunile fondurilor mutuale, potrivit datelor Fed. Portofoliile de actiuni ale celor mai bogati 1- dintre americani valoreaza acum 23.000 de miliarde de dolari si reunesc un record de 53,9- din totalul actiunilor detinute individual, potrivit bancii centrale.
În ciuda pretentiilor de democratizare a pietei de valori, cu milioane de noi investitori individuali care deschid conturi de tranzactionare pe Robinhood si alte platforme, detinerea de actiuni în America a devenit de fapt mai concentrata decât înainte de pandemie. Cei mai bogati 10- dintre americani detineau la sfârsitul anului 2021 un record de 89- din actiunile corporative si actiunile fondurilor mutuale detinute individual.
