Publicitate

Avocatul Víctor Hugo López Ramírez a fost asasinat la Tijuana, Baja California, iar, potrivit presei mexicane, el a fost aparatorul fratilor Miguel si Omar Treviño Morales, „El Z-40” si, respectiv, „El Z-42”, dintre care primul este considerat lider suprem al cartelului Los Zetas, scrie news.ro.
López este al doilea dintre reprezentantii legali ai fratilor Treviño care a fost executat în ultimii cinci ani, dupa ce, la 3 decembrie 2018, un asasin l-a ucis pe Horacio García Vallejo în sudul orasului Ciudad de Mexico, fara ca aceasta crima sa fi fost rezolvata pâna în prezent.

Documentele judecatoresti consultate de agentia mexicana REFORMA indica faptul ca López Ramírez a fost acreditat ca aparator al liderilor Los Zeta în diferitele lor procese de extradare în Statele Unite.

Chiar pe 9 ianuarie anul trecut, Tribunalul Primului District în Procedurile Penale Federale din Mexico City l-a notificat cu privire la un acord emis în procesul de extradare a „El 40”.

Surse judiciare au indicat ca i-a oferit consiliere juridica si lui Florian Tudor „El Tiburón”, desemnat drept presupus lider al mafiei românesti din Riviera Maya si supus procedurilor de extradare în România pentru crima organizata, extorcare si tentativa de omor.

Parchetul din Baja California a raportat ca avocatul a fost si aparator al lui David López Jiménez „El Cabo”, care lucra pentru familia Arellano Félix si a fost identificat ca responsabil pentru ordonarea uciderii jurnalistului Margarito Martínez Esquivel, la 17 ianuarie 2022. în Tijuana.

Avocatul a fost împuscat miercuri, la ora 15:00, când se afla la un stand stradal de mâncare de pe Avenida Paseo de los Héroes, în Zona Río a orasului de granita.

Politia a arestat un tânar de 20 de ani identificat drept Julio Armando „N”, un presupus asasin al cartelului Sinaloa. Avocatul a fost împuscat cu un pistol de calibru 9 milimetri, iar în apropierea locului faptei a fost gasit un alt pistol de acelasi calibru.

Los Zetas este unul dintre cele mai sângeroase carteluri din Mexic, iar principalii rivali sunt cei de la Sinaloa.

Florian Tudor a fost arestat în luna mai a anului 2021 de procurori ai Biroului Procurorului General, ca urmare a unei solicitari formulate de autoritatile române, pentru constituirea unui grup infractional organizat si tentativa de omor. În timpul procedurii de arestare, alte doua persoane, inclisv avocatul lui Florian Tudor, au fost retinute, pentru ca au încercat sa împiedice arestarea acestuia.

El a fost dat în urmarire internationala în 24 martie. În 2020, Rise Project relata ca gruparea condusa de craioveanul Florian Tudor, zis Rechinul, este investigata de catre FBI în cooperare cu Parchetul General din Mexic. O investigatie realizata de OCCRP, RISE Project, Quinto Elemento Lab si Mexicanos Contra la Corrupción y la Impunidad a aratat ca Rechinul este liderul unei organizatii transnationale care a dus clonarea de carduri bancare la nivel aproape industrial si a facut profituri de sute de milioane de euro.

Botezati ”Gangsterii de pe Riviera Maya” dupa regiunea în care opereaza, interlopii originari din Craiova au instalat în jur de o suta de bancomate capcana la malul marii Caraibilor între localitatile Cancun si Tulum dar si în alte zone turistice din tara latino-americana. Operatiunea românilor s-a desfasurat în patru pasi. Bancomatele bandei au colectat ilegal informatiile utilizatorilor, datele furate au fost transferate pe carduri clona, echipele de “tragatori” au fost trimise în alte zone ale lumii ca sa retraga banii iar o parte din sumele obtinute a fost investita în proprietati imobiliare în România, Statele Unite, Mexic si alte tari.

Un fost membru al gruparii a estimat ca “Gangsterii de pe Riviera Maya” au furat în jur de 240 de milioane de dolari anual, operatiunea lor desfasurându-se între 2014 si 2019, conform Rise Project. În colaborare cu Parchetul General din Mexic, UIF (Unidad de Inteligencia Financiera) a descoperit tranzactii financiare între cel putin opt firme cu sediul în Mexic si una din România, a afirmat într-un interviu Santiago Nieto, seful UIF.

Citește toată știrea

Avocatul intrerlopului Florian Tudor „Rechinul”, asasinat de cartelul Sinaloa
Publicitate