Publicitate

Managerul Institutului ”Marius Nasta” din Bucuresti, medicul Beatrice Mahler, a afirmat ca exista o crestere a numarului persoanelor internate cu viroze respiratorii în unitatea medicala pe care o conduce, precizând ca încearca gestionarea cât de bine se poate a acestei situatii. Ea a mai precizat ca evolutia noii variante COVID nu pare sa fie mai agresiva, dar surprinde viteza de transmitere a acesteia.
Beatrice Mahler a declarat, marti, la Prima News, ca presiunea mai mare în aceasta perioada este în serviciul de garda. 

“Se constata un numar crescut de cazuri care se adreseaza Institutului, în aceasta perioada în care avem un numar mare de infectii virale, este oarecum de asteptat. Putem gestiona în acest moment situatia. Sunt paturi libere, nu avem problema cu zona de paturi libere. Exista o crestere mai mare a numarului de persoane internate, dar încercam sa gestionam cât de bine se poate. Presiunea este mult mai mare în aceasta perioada în serviciul de garda, însa, face parte din normalul acestei perioade. Suntem convinsi ca atunci când populatia este informata si se prezinta la medic atunci când starea generala nu este buna, tusesc foarte mult, au dureri de cap intense, simptomatologia nu cedeaza la medicatia pe care o au acasa, apare sânge în expectoratie. Sunt momente în care o persoana care este la domiciliu si este bolnava trebuie sa se gândeasca sa se prezinte la cea mai apropiata camera de garda pentru a primi îngrijiri, pentru ca din acel moment lucrurile pot sa o ia în orice directie si prezenta sau sfatul medicului se impun”, a declarat Beatrice Mahler. 

Ea a fost întrebata daca este mai periculoasa noua varianta de COVID comparativ cu Omicron. 

“Din datele pe care le avem pâna în acest moment, dar vorbim de o tulpina relativ noua ca circulatie stim ca se transmite mai usor si are o rata de transmitere crescuta, tulpina care s-a format prin combinarea a doua subtulpini de Omicron. Nu pare sa aiba alta simptomatologie, cel putin datele care sunt prezente pâna în acest moment indica acelasi tip de simptome pentru pacientii care sunt infectati cu acest tip de tulpina. Nici evolutia nu pare sa mai fie mai agresiva, însa cu adevarat surprinde viteza de transmitere, faptul ca în SUA, cel putin din datele care sunt prezente în acest moment, a devenit tulpina dominanta la mai mult de jumatate din persoanele infectate într-o luna. Este semnificativa aceasta crestere, este semnificativ si faptul ca a ajuns în Europa de Vest si încet, încet ajunge si în Europa de Est, adica si în România”, a precizat Beatrice Mahler.

 

 

Citește toată știrea

Beatrice Mahler: Există o creştere a numărului de persoane internate
Publicitate