Publicitate

Bilantul victimelor cutremurului de luni de pe Insula Java, în Indonezia, a crescut la 321 de morti, anunta duminica Agentia nationala indoneziana de gestionarea catastrofelor, relateaza AFP.
Acest seism – de magnitidinea 5,6 si de mica adâncime – a cauzat numeroase pagube în vestul Insulei Java. Un bilant anterior anunta 310 morti. Bilantul victimelor sinistrului, initial de 270 de morti, a continuat sa creasca zilnic, pe masura ce salvatori au descoperit corpuri sub darâmaturile imobilelor surpate sau distruse de alunecari de teren.

”Dupa descoperirea altor opt cadavre sâmbara si a înca trei azi (duminica), am ajuns la 321 de morti”, a anuntat duminica seara seful Agentaiei de Gestionarea catastrofelor, Suharyanto, care poarta, la fel ca multi indonezieni, un singur nume.

În total, 11 persoane erau în continuare date disparute, iar cautari urmeaza sa continue luni. Cutremurul a distrus peste 60.000 de case, iar 73.000 de deplasati sunt adapostiti în peste 300 de adaposturi, a precizat el.

Indonezia, situata pe Centura de Foc a Pacificului, unde se întâlnesc placi tectonice, înregistreaza cu regularitate cutremure si eruptii vulcanice.

Acesta este cel mai sângeros cutremur din Indonezia din 2018, când regiunea Palu, de pe Insula Sulawesi, a fost devastata de un cutremur urmat de un tsunami soldate cu moartea a peste 4.000 de oameni.

Citește toată știrea

Bilanţul victimelor cutremurului din Indonezia creşte la 321 de morţi
Publicitate