Publicitate

Un tren Inter-regio a lovit, vineri dupa-amiaza, o turma de oi si pe ciobanul care le pazea, barbatul si 20 dintre animale murind pe loc. Accidentul a avut loc în judetul Brasov, la iesirea din Prejmer catre localitatea Ozun din judetul Covasna.
În accidentul feroviar a fost implicat trenul Inter-regio nr. 1645, care circula pe relatia Bucuresti-Târgu Mures.

Accidentul a avut loc la ora 15:30, vineri, în zona localitatii Prejmer, la iesirea spre localitatea Ozun din judetul Covasna, informeaza Politia judeteana Brasov.

„În urma evenimentului s-a produs accidentarea mortala a barbatului si a mai multor ovine (aproximativ 20). Din primele cercetari s-a stabilit ca persoana decedata ar fi fost surprinsa si accidentata de locomotiva trenului, în timp ce traversa calea ferata împreuna cu turma de ovine”, transmite Politia judeteana Brasov.

La mai putin de o ora de la producerea acestui accident feroviar, a avut loc un alt accident în care a fost implicat un tren, tot în judetul Brasov.

Astfel, un barbat care traversa liniile ferate în zona stadionului Tineretului din municipiul Brasov a fost surprins de trenul Regio nr. 11346, care circula pe ruta Zarnesti- Brasov.

Victima a fost ranita, are politraumatisme, însa era constienta atunci când echipajele medicale au ajuns la fata locului pentru a-i acorda primele îngrijiri si a o transporta la spital.

Citește toată știrea

Braşov: Un tren a lovit o turmă de oi şi pe ciobanul care le păzea. Bărbatul şi 20 de oi au murit
Publicitate