Publicitate

Propunerea de buget al administratiei judetului, afisata discret pe site-ul Consiliului Judetean, nu pare sa aduca nici în 2023 acea dezvoltare si acea plusvaloare promise iesenilor înca dinaintea alegerilor locale din 2020. Incomplet si cu greseli, numarul de pagini al „proiectului” aflat în consultare publica este mai redus ca oricând, doar 16. Am primit asigurari ca suita de cifre ordonate exclusiv în tabele de la un capat la altul al documentului va fi explicata zilele acestea pe întelesul tuturor.

 
Proiectul de buget pe anul în curs, prezentat initial „pe sarite” de administratia liberala a judetului, începe cu un salt destul de timid al veniturilor, de aproximativ 6 procente fata de nivelul din 2022. Din cele 598 de milioane, 208 reprezinta veniturile proprii, mentioneaza tabelul cu venituri si cheltuieli. Asta înseamna un plus de 28 de milioane de lei fata de anul trecut.

Cititi si: Cum arata bugetul Iasului pe acest an. Comparatii cu alte orase mari

În schimb, fondurile europene continua trendul descendent: bugetul judetului se bazeaza pe intrari de 62 de milioane de lei, fata de 70 în 2022 si 105 milioane în 2021.

Practic, dupa venituri, bugetul consolidat al judetului depaseste 1,32 miliarde de lei, o crestere de aproximativ 100 milioane fata de 2022, care la rândul lui a marcat o stagnare comparativ cu anul precedent. Din prezentarea sumara de pe pagina de internet a CJ nu e clar însa cât anume merge pe functionare (utilitati, salarii, consumabile etc.) si cât pe dezvoltare (investitii).

Cititi si: Bugetul Iasului pe 2022: veniturile estimate, mai mari ca în anii anteriori

Cât priveste institutiile publice din subordinea CJ, cele mai mari cheltuieli ramân la Asistenta Sociala, 316 milioane de lei (50 la suta mai mult ca anul trecut), din care 218 milioane pentru functionare (15 procente mai mult), la Transporturi, 165 de milioane de lei, din care 45,5 pentru functionare si 119,5 milioane pentru dezvoltare, iar la Cultura, Recreere si Religie vor ajunge 93,2 milioane de lei (practic, la fel ca anul trecut).

Jumatate din bugetul propus de Ilie Bolojan e pe fonduri europene

Daca cifrele prezentate sec pe pagina CJ Iasi sunt corecte, bugetul consolidat va fi mai mic anul acesta decât al CJ Bihor. Administratia judetului Bihor a anuntat o crestere cu aproape 50 la suta a sectiunii de venituri fata de anul trecut, bugetul consolidat al CJ-ului condus de Ilie Bolojan depasind astfel de 1,35 miliarde de lei. Mai mult, peste jumatate din venituri, respectiv 716 milioane de lei, sunt „sume primite de la UE si alte organisme pentru proiecte cu finantare externa nerambursabila”, explica documentul aflat în consultare publica pâna vineri. Acesta are tot 16 pagini, ca la Iasi, din care primele 6 contin descrierea sumelor si alocarilor din tabelele continute în celelalte 10 pagini.

Cititi si: Când nu stie sa raspunda la întrebarile privind banul public, Alexe trece la calomnii

Clujul a anuntat un buget de 1,44 de miliarde de lei, din care ceva mai mult de 800 de milioane reprezinta bugetul local al judetului si aproape 700 de milioane, al institutiilor publice subordonate. Fondurile europene însumeaza 231 de milioane de lei.

Cititi si: Consilierii judeteni adopta azi cel mai mic buget de investitii din ultimii trei ani

Prahova, cel mai mare judet dupa Iasi potrivit datelor preliminare ale Recensamântului 2021, propune un buget pe anul urmator de 1,18 miliarde de lei. Prahovenii mizeaza în acest an pe venituri de 716 milioane de lei la sectiunea de dezvoltare, din care 467 de milioane reprezinta sume primite de la UE în contul platilor efectuate în exercitiul financiar 2014-2020. 

Citește toată știrea

Bugetul judeţului pe 2023. Episodul I, o prezentare ceţoasă din care se vede totuşi că Bihorul şi Clujul sunt înaintea Iaşului
Publicitate