Premierul canadian Justin Trudeau anunta achizitionarea de la Statele Unite a unui sistem de apararea antiaeriana de tip NASAMS care sa fie donat Ucrainei, relateaza AFP.
Este vorba despre primul sistem antiaerian de tip NASAMS pe care Canada urmeaza sa-l doneze Ucrainei, anunta Ottawa, care estimeaza valoarea acestei donatii la 406 milioane de dolari canadieni (282 milioane de euro).
Justin Trudeau a facut acest anunt marti, în urma unei întâlniri bilaterale cu presedintele american Joe Biden, la Ciudad de Mexico.
Acest sistem de aparare este menit sa contracareze bombardamente masive ale Rusiei care vizeaza infrastructuri critice ucrainene.
”Aceasta este prioritatea numarul unu. Din acest motiv, Canada cumpara un sistem avansat de racheta de tip sol-aer de la Statele Unite si-l doneaza Ucrainei”, a anuntat ministrul canadian de Externe Anita Anand, în urma unei discutii cu olomogul sau ucrainean Dmitro Kuleba.
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat gestul Canadei.
”Va multumim ca ne ajutati sa ne protejam cerul, NASAMS-ul pe care Canada l-a cumparat pentru noi va fi un scut solid pentru orasele si cetatenii nostri”, a dat asigurari într-un mesaj postat pe Twitter Zelenski.
În afara de acest sistem, Canada a donat Ucrainei blindate, obuziere, haine de iarna si munitie, pentru a o ajuta sa respinga ofensiva rusa.
Multe alte tari au furnizat Kievului sisteme de aparare antiaeriana, între care Statele Unite, Norvegia, Spania, Germania si Franta.
