Antrenorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, Carlo Ancelotti, a evitat sa comenteze situatia atacantului Kylian Mbappe, exclus din lotul formatiei Paris Saint-Germain dupa refuzul de a-si prelungi contractul, afirmând ca este vorba de o situatie care depaseste competentele sale.
Chestionat de cotidianul sportiv spaniol AS în legatura cu posibila initiativa a responsabililor lui PSG de a solicita o sanctiune împotriva clubului Real Madrid pentru ca l-ar fi contactat fara acordul lor pe Mbappe, încalcând astfel regulamentul FIFA, Ancelotti a raspuns: „Nimic nu ma surprinde. Nu stiu nimic despre aceasta chestiune. Este ceva politic în care nu vreau sa intru. Las deoparte politica”.
Kylian Mbappe se antreneaza în prezent la centrul de pregatire de la Poissy, alaturi de alti jucatori lasati în afara lotului echipei pariziene. Capitanul selectionatei Frantei este legat prin contract de PSG pâna la finalul sezonului 2023-2024, pe care doreste sa-l dispute alaturi de actuala sa echipa, dupa cum a declarat anterior.
Presedintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser Al-Khelaifi, i-a cerut însa lui Mbappe sa aleaga: fie îsi prelungeste actualul contract, fie se transfera la un alt club în aceasta vara, pentru a nu pleca liber în vara viitoare.
Kylian Mbappe a fost la un pas sa semneze cu Real Madrid în urma cu un an, când i-a expirat vechiul acord cu PSG, însa conducatorii clubului parizian au reusit în final sa-l convinga sa ramâna pe Parc des Princes si dupa interventia presedintelui Frantei, Emmanuel Macron, asa cum a recunoscut ulterior starul fotbalului francez.
Conform presei din Hexagon, PSG se asteapta sa primeasca acum o oferta „extrem de scazuta si insultatoare” din partea clubului Real Madrid pentru Mbappe, pe care spaniolii ar urma sa o înainteze în momentele finale ale perioadei de mercato.
SURSA: Agerpres
