Un capac frigorific care era montat peste un sicriu în care se afla un trupul unui tânar de 36 de ani a explodat, vineri, în comuna Teaca din judetul Bistrita-Nasaud.
Potrivit timponline, incidentul a avut loc, vineri, în satul Pinticu Tecii din comuna Teaca.
Un sicriu în care se afla cadavrul unui tânar de 36 de ani a explodat din cauza unui scurtcircuit la capacul frigorific.
Decedatul era un tânar din localitate care a murit zilele trecute, iar familia nu a vrut sa-l duca duca la capela si l-a tinut acasa într-un sicriu cu capac frigorific, urmând sa-l îngroape în acest sfârsit de saptamâna.
Pompierii voluntari din Teaca au mers sa stinga incendiul, însa acesta a fost lichidat de proprietari, se manifesta la nivelul unei încaperi în care se desfasura priveghiul.
”Au ars elementele combustibile din interiorul camerei. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o defectiune a sistemului de aer conditionat al sicriului”, a transmis Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bistrita pentru publicatia citata.
