Sezonul estival, când canicula da batai de cap multora dintre noi, este un bun prilej pentru a da o fuga la mare sau la strand. Însa îmbaierea în piscina, în mare sau în apele râurilor sau a lacurilor poate aduce unele necazuri precum infectii si iritatii ale pielii, infectii respiratorii, infectii ale urechilor sau diaree si alte probleme digestive.
Apa marii, o piscina care nu a fost corect igienizata pot deveni rapid o sursa de infectie care ne pot transforma o vacanta într-un adevarat cosmar. Vara aceasta, în cadrul monitorizarii zonelor de îmbaiere de pe litoralul Marii Negre din România, s-a constatat ca valorile indicatorului microbiologic E.coli au prezentat cresteri sporadice peste norma stabilita în apa marii.
INSP a dat asigurari ca se poate face baie în Marea Neagra, dar a oferit câteva recomandari turistilor pentru prevenirea posibilelor îmbolnaviri: cum ar fi evitarea înghitirii apei din mare; îmbaierea doar în zone monitorizate din punct de vedere al calitatii apei de îmbaiere prin examene microbiologice de laborator; respectarea normelor generale de igiena; utilizarea grupurilor sanitare publice; efectuarea dusurilor dupa îmbaiere, consumul apei potabile doar din surse monitorizate si avizate sanitar.
Nu doar apa marii poate pune probleme înotatorilor de ocazie si amatorilor de îmbaieri, ci si o piscina care nu a fost corect igienizata sau apele râurilor sau lacurilor, care pot deveni sursa de infectie.
În aceasta perioada, medicii ORL se confrunta frecvent cu patologii ale urechii externe. Iubitorii de distractii acvatice vin mai ales cu otita externa bacteriana, frecvent aparuta ca urmare a patrunderii apei contaminate în canalul urechii în timpul scufundarilor sau înotului în apa din piscina sau din mare, care poate contine bacterii, virusuri si alte microorganisme nocive. Din cauza umiditatii ridicate si a caldurii din timpul verii, mediul umed si cald al canalului urechii devine propice dezvoltarii microorganismelor.
,,Otita de piscina poate provoca disconfort si durere de ureche, uneori extrem de intensa si care apare mai ales la atingere, cu roseata si îngustarea conductului. De asemenea, simptomele pot include senzatia de ureche înfundata, secretii din ureche si reducerea auzului. În unele cazuri, pot aparea si febra si umflarea ganglionilor limfatici din jurul urechii. Infectia micotica (fungica) a urechii externe este de asemenea favorizata de umezeala si se manifesta în primul rând cu mâncarimi, dar si cu ureche înfundata, secretii. Netratata la timp, în cazul tulpinilor fungice mai agresive exista cazuri când erodeaza timpanul si deci lasa sechele pe auz. Un dop de cerumen la contact cu apa se poate manifesta prin scaderea auzului si chiar cu durere”, a explicat dr. Covaci Anca, medic primar ORL în cadrul clinicii Medikali.
Pentru a nu va pune în pericol sanatatea si nici vacanta, specialistul recomanda alegerea piscinelor si zonelor de înot curate si bine întretinute.
,,Pentru cei care au o sensibilitate aparte sau au în istoric mai multe episoade de otita, se recomanda dopurile pentru urechi, care pot fi de ajutor în prevenirea patrunderii apei în canalul urechii. Exista variante disponibile la comerciant sau puteti apela la unele personalizate, realizate de catre audioprotezisti. Cei care au primit în prealabil avizul medicului specialist, pot pune în ureche, la iesirea din apa, solutii dezinfectante si cu efect desicant, precum alcoolul boricat. Cel mai important, dupa fiecare sedinta de înot, asigurati-va ca va uscati urechile cu atentie folosind o cârpa moale/coltul de la prosop sau servetele de hârtie. Înclinati-va capul pe o parte si trageti usor de pavilion pentru a permite apei sa se scurga din ureche”, a precizat medical, potrivit unui comunicat de presa.
Infectiile urinare si diareea sunt alte pericole în vacanta de vara
Marea, bazinele si lacurile pot provoca si alte probleme de sanatate cum ar fi boala diareica, eruptiile cutanate, infectiile respiratorii, dar si infectiile tractului urinar. Nisipul, apa sarata sau clorul reprezinta factori în aparitia infectiilor urinare. Bacteriile patrund în tractul urinar prin uretra si încep sa se raspândeasca în vezica urinara. Diareea este una dintre cele mai frecvente afectiuni determinate de piscina, cauzata de parazitii de cryptosporidium. Aproape jumatate dintre cazurile de diaree sunt cauzate de aceasta bacterie
